Octavian Bellu: „Această formă de provizorat poate continua 2-3, maximum 5 luni!”

Redactor:
Adina Oșan
Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Leila Bolat
Octavian Bellu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul coordonator al lotului olimpic feminin de gimnastică, Octavian Bellu, a vorbit vineri, pentru MEDIAFAX, despre necesitățile ce trebuie rezolvate pentru a continua alături de fete, dar și noile atribuții din cadrul Consiliului Național pentru Sport, pe care îl coordonează.

La finalul JO de la Londra, antrenorii Octavian Bellu și Mariana Bitang au explicat că nu pleacă de la lotul olimpic, dar că s-a încheiat un ciclu de patru ani, iar pentru a continua este nevoie să fie rezolvate mai multe cerințe în privința pregătirilor, începând cu sala de antrenamente.

„Este vorba de o reorganizare, care trebuie făcută după JO. Pentru a continua la lot, dar și pentru a le oferi fetelor cele mai bune condiții e nevoie să avem o sală în București și nu spun asta, pentru că noi am vrea efectiv acest lucru. Să nu uităm că, împreună cu Mariana, am stat 25 de ani într-o cameră de cămin la Deva. Aveam doar gimnastică în cap și nu a contat. Noi mai puteam sta la Izvorani, însă avem antrenori alături de noi, care au copii, viață socială etc, iar acolo nu se poate vorbi de o școală, de exemplu. Fetele din lot au picat Bacalaureatul, am încercat să facem așa, un fel de școală mozaic acolo, dar nu a mers, iar rezultatul s-a văzut”, a declarat Bellu.

El a precizat că părinților nu le-a plăcut această situație, adăugând că fetele care vor veni la lot, care vor deveni senioare pentru 1-2 ani, în mod sigur au un obiectiv clar, în afară de gimnastică: școala. „Sigur că le este foarte dificil. E vorba de distanță și izolare în primul rând. Apoi, nu avem cadre medicale, o clinică. Orice se întâmplă, e foarte greu să ajungem la București urgent. Sala de la Izvorani este foarte bună pentru o etapă de pregătire, dar nu una constantă. Știu cum e acolo și vara și iarna, am stat doi ani, dar am avut și experiențe neplăcute. Am rămas iarna izolați pe DN1, aveam și o gimnastă cu noi, am stat vreo 7 ore. Am fost obligați să ne întoarcem la Izvorani, alții au rămas blocați 22-24 de ore acolo. De atunci, purtăm în mașină pături, hrană și apă”, a mai spus Octavian Bellu.

Coordonatorul lotului olimpic se arată încrezător că se vor rezolva problemele. „Sunt promisiuni și variante bune de luat în seamă în București. Toți doresc să ne ajute și sperăm să se materializeze cât mai curând una dintre variantele propuse. Nu pot avansa un termen-limită, până la care ar trebuie să ne stabilizăm undeva, dar e clar că suntem într-o formă de provizorat, care în opinia mea, poate dura 2-3 luni, maximum 5, dar mai mult, nu. Pe de altă parte, orice sală s-ar amenaja în București pentru noi, ar rămâne gimnasticii. Am putea să ne gândim la organizarea de Europene, sigur că ar mai trebui niște săli mici de antrenamente pe lângă, dar până la urmă, de toate acestea ar beneficia și cluburile din București”.

Pregătirile au fost reluate în luna septembrie, dar după nici două săptămâni de pregătire la Izvorani, lotul s-a mutat la București, în sala de gimnastică din cadrul Complexului Lia Manoliu. „La pregătiri le avem pe Bulimar, Iordache, Izbașa, Andrei, Haidu, iar în curând se va alătura și Cătălina Ponor. Trebuie să vină și alte junioare și să facem și selecția pentru viitor, să le vedem la Naționale…. Sunt niște pași care trebuie urmați. Avem vreo 29-30 de copii și vă spun sincer că, dacă e să vorbim de un ciclu olimpic, am rămâne cu 5-7 fete până la JO de la Rio. Asta presupunând că ar fi toate sănătoase și nu ar avea deloc probleme în acești ani. E multă muncă la mijloc pentru un obiectiv peste patru ani. Dacă stăm să ne uităm la JO de la Londra, ne-au scos notele unor sportive de 22 și 25 de ani. Sigur că ne-am bucurat, dar oare pot ele rezista până la JO din 2016? Bine ar fi să reziste, dar e greu de crezut. Vedeți, sunt multe la mijloc, atunci când vrei să faci o strategie pe patru ani. De aceea, încă nu am discutat nimic cu COSR și nici nu am semnat contracte. Trebuie făcută o strategie bine gândită și oferite condiții optime”, a explicat Bellu.

Octavian Bellu a mai precizat că gimnastele nu vor participa până la finalul anului la etape de Cupa Mondială, ci la concursuri demonstrative, fiind pus accentul pe pregătire.„Fetele lucrează cu palmiere la paralele, trebuie să se obișnuiască, să-și facă exercițiile, să progreseze. Nu vor participa la concursuri mari, ci doar demonstrative. Sandra Izbașa are asemenea concursuri în Belgia, Olanda și Franța, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, la fel. Nu vom merge la concursuri, doar ca să fim acolo, nu ne folosește la nimic în această perioadă”.

Octavian Bellu derulează de peste o lună și altă activitate, în care s-a implicat din postura de coordonator. „Este vorba de Consiliul Național pentru Sport. Noi funcționăm deja, ne întâlnim și încercăm să rezolvăm cât mai multe probleme, pentru că nu are rost doar să ne vedem și să socializăm. Toți cei implicați avem responsabilități în altă parte, dar ne dedicăm și acestui organism, unul complex, dar nu cu multe persoane incluse. Comitetul Director al CNS are 5 membri, cărora li se adaugă încă 6 în Comitetul extins. Am stabilit deja primele comisii – juridică, de strategie, a bazelor sportive, pentru stabilirea priorităților – vreo 5-7 comisii în total. Este un organism elastic, care va stabili strategii în sport pe termen mediu și lung, dar va face și recomandări legate de finanțări, consultanță etc. Federațiile vor avea reprezentanți, iar până acum am împărțit sporturile în olimpice, neolimpice, indoor, outdoor, sportul pentru toți etc, ca direcții de acțiune. Acest CNS a existat și anterior în structuri, dar nu a funcționat. Pe hârtie e simplu, dar când mergi în teritoriu e foarte complicat”, a spus Bellu.

El a făcut referiri și la unul dintre punctele importante de discuție în această perioadă la CNS. „Trebuie făcută reforma în sport. Vor fi și bucurii, dar și vești mai puțin plăcute, dar legislația trebuie reglementată cât mai repede. Am acceptat să coordonez această structură, propunerea a venit de la ANST, dar pe viitor poate fi o funcție decisă prin alegeri. Încercăm cât mai mult să scăpăm de tentația politizării, să lucrăm doar cu specialiști, de la sport până la juridic. Pentru că ne lovim de situații și ramuri de activitate, unde așa e obligatoriu. De exemplu, bazele sportive din România. Am făcut un recensământ, e complicat, pentru că au diferite regimuri juridice”, a declarat Octavian Bellu.

Bellu a precizat că toate Direcțiile Județene trebuie să trimită datele despre aceste baze. „Unele au ajuns în paragină, altele au fost preluate de Primării și nu s-a mai făcut nimic, iar altele, chiar dacă au fost preluate de Primării, aduc bani la bugetele locale. Încet-încet, acolo se va ajunge cu bazele sportive, la administrațiile locale, indiferent că ne place sau nu. Au fost și abuzuri, dar dacă se va respecta legea, nu pot fi schimbate destinațiile acestor baze. Trebuie să facem un pas înainte. Nu a fost încă emisă o Hotărâre de Guvern pentru acest Consiliu, dar noi lucrăm deja cu probleme care nu privesc decizii la vârf. Ce va fi peste trei luni, dacă vom avea sau nu un Minister al Sportului, nu poate ști nimeni. Se previzionează și o schimbare a structurilor teritoriale, nu știm ce va fi cu DJS-urile, își vor schimba forma, vor activa la fel? Pentru toate acestea nu avem acum un răspuns, dar am început munca și punem pasiune în ce facem”, a încheiat Octavian Bellu.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×