Părinții Sandrei, cei mai fideli susținători

Zilele petrecute cu lotul olimpic la mare au fost trăite din plin de campioana olimpică la sol, Sandra Izbașa. Cu atât mai mult cu cât părinții ei, cei mai fideli susținători, i-au fost aproape, ca întotdeauna.Amsterdam, Volos, Aarhus, Stuttgart, Clermont–Ferrand, Beijing. Orașul, concursul și medalia. Săli nenumărate în care și-au susținut în permanență fiica, în care au tremurat pentru fiecare piruetă, în care nu au încetat să spere. Ce este mai bun. Așa ar suna, sec, pentru părinții Sandrei Izbașa periplul prin țările în care campioana olimpică și europeană a concurat.

„Am considerat că este normal să fim alături de ea, să o încurajăm de la primul ei concurs internațional, de junioare, până acum. În China am ieșit pentru prima dată de pe continent și s-a meritat din plin”, mărturisește Roxana Izbașa. Deși programul de lucru este încărcat (tatăl este asistent medical la un spital din București și mama cosmeticiană), cei doi își fac timp să fie alături de Sandra. „Dacă vrei ceva, nu e greu. Ne facem programul într-așa fel încât să putem să-i fim alături”, continuă mama. Alături, cea mai bună „solistă” din lume zâmbește. Pare copia perfectă a mamei. „Contează mult să-i știu aproape, deși în concurs nu-i văd niciodată, nu-i aud, nu nimic. Doar știu că sunt acolo”, explică Sandra. „Mama e cea mai bună prietenă“ Comunicarea dintre ele e dincolo de cuvinte. Se înțeleg din priviri, dintr-o clipire. Prezența mamei o liniștește pe Sandra. Legătura lor este atât de puternică, încât fraza începută de una e rapid preluată și continuată de cealaltă. „Mama este cea mai bună prietenă a mea, vorbim despre orice, ne consultăm în luarea oricărei hotărâri. Suntem foarte apropiate”, se destăinuie cea care are la picioare lumea olimpică. Se îndepărtează, plimbându-se alături și discutând. În urma lor răsună râsul Sandrei…

"Un părinte nu face sacrificii, face doar ce este normal pentru copilul lui pentru că îl iubește și îi vrea binele" – Roxana Izbașa

Publicat: 16 09. 2008, 20:09
Actualizat: 17 09. 2008, 09:07