Campioana olimpică la sol Sandra Izbașa (19 ani) a fost marea surpriză a InterÂÂnaționalelor României, comÂÂÂÂÂÂÂpetiție ce a avut loc weekendul trecut, la București. În vârtejul incertitudinilor privind viitorul ei în gimnastică și al scepticismului celor care nu îi mai dau vreo șansă, Sandra a urcat pe bârnă, oficial, după șapte luni.
Aflată încă în recuperare după accidentarea gravă din timpul unui antrenament premergător Naționalelor de la Buzău, de anul trecut, când și-a rupt tendonul lui Ahile de la piciorul drept, Sandra a revenit în competiție, cu un exercițiu sigur, „începutul reapucării de gimnastică”, cum îi place ei să spună. O perioadă de șapte luni pe care campioana olimpică de la Beijing a creionat-o pentru ProSport, ca pe cei șapte pași care i-au purtat drumul înapoi spre sala de la Deva.
Primul pas: refuz total. „După accidentare stăteam în pat, mă chinuiam rău, mama mă ajuta cu totul. A fost o perioadă grea, refuzam până și mâncarea. Stângace fiind, faptul că trebuia să mă ajut de mâna dreaptă era o tragedie pentru mine. A fost cea mai dură lecție de viață pe care am primit-o. De la a avea totul, la a pierde totul”.
Pasul doi: lupta cu infecția. „Am început să pășesc ușor, cu ajutorul acelei cizme speciale. Am trecut însă printr-o infecție, apărută pe când făceam bicicletă, din cauza frecării cizmei de operație. M-am luptat trei luni cu ea, dar mi-a lăsat un semn urât pe picior. Cizma se freca de operație și mi-a fost teamă că, dacă nu va trece, va trebui să merg iar să mă desfacă și să o iau de la capăt cu totul”.
Primii trei pași: alergare ușoară. „Lucrurile au început să se așeze. Am început să simt tocurile pe picior, să am o stabilitate. Am pornit cu alergări ușoare, deși nu era termenul, însă în tot acest timp am pus mult accent pe recuperare”.
Pasul patru: momentul sincerității. „Am luat legătura cu domnul Forminte pentru a veni la Deva ca să mă reapuc de gimnastică, să aflu dacă mai pot fi cum eram înainte. Foarte multe emoții și gânduri amestecate, o conștientizare dureroasă a limitării tale, poate momentul cel mai greu, în care ești tu, față în față cu tine și trebuie să fii sincer”.
Pasul cinci: povestea continuă. „Am reluat ușor antrenamentele, încet-încet îmi reveneam, recuperarea mergea foarte bine. Îmi era dor de anumite elemente, de legări, de starea aceea specială pe care ți-o dă un exercițiu bine făcut”.
Pasul șase: vremea care doare. „Am început pregătirea la sol, sărituri și bârnă, însă au apărut probleme de fiecare dată când vremea se schimba, dureri puternice în tot piciorul. Singura bucurie a fost că am reușit să lucrez într-un ritm constant, fără pauze mari”.
Un nou început. „Antrenorii și federația au decis să vin la Internaționale cu o demonstrație. Mi-am dorit mult să arăt publicului, celor ce m-au susținut, mie însămi că poate fi un nou început. Sunt conștientă că sunt departe de ce trebuie să prezint la Europene, dar e doar începutul. Nu am făcut toate elementele pentru că doream să fie ceva sigur, fără ratare, și știam că emoțiile vor fi puternice”.
„Am ales să revin la bârnă pentru că m-am recuperat cel mai repede aici și pentru că a fost aparatul care mi-a adus cele mai multe satisfacții„, Sandra Izbașa, gimnastă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER