Pătrașcu vrea să revină la Internaționale
Componentă a echipei care anul trecut cucerea aurul european, Cerasela Pătrașcu se pregătește să revină în competiții, după dubla operație la meniscul genunchiului drept. Ea se antrenează deja pe trei aparate, paralele, bârnă și sărituri urmând ca prima ieșire în competiții să aibă loc la Internaționalele României, care vor fi organizate la Ploiești, între 5 și 7 iunie. “Momentan se luptă cu greutatea, dar se poate vorbi de un progres. Este în continuare foarte motivată și dornică de a recupera perioada de pauză. Obiectivul ei acum este să se poată prezenta cât mai bine la Internaționale, unde să evolueze la paralele și bârnă”, ne-a declarat antrenorul Nicolae Forminte.
Pătrașcu a reînceput pregătirea la începutul lunii trecute, după o pauză de mai bine de opt luni și dorește să participe la CM de la Londra (13 – 18 octombrie).
Articol scris de Mirela Basescu