România a participat cu două sportive de 16 ani la concursul internațional de gimnastică ritmică de la Corbeil (Franța), desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, în perioada 7-9 mai. Alexandra Piscupescu și Adriana Teocan au făcut o figură frumoasă într-o competiție extrem de puternică, acest Grand Prix fiind și etapă de Cupă Mondială, categoria A.
Piscupescu a avut o evoluție comparabilă cu cea de la Campionatele Europene de la Bremen și a terminat în clasamentul general pe poziția a 14-a cu un total de 101, 400 puncte, în timp ce colega ei de la Olimpia București s-a clasat pe locul 39, cu 93,350 puncte.
La Corbeil au intrat în concurs 54 de gimnaste din 27 de țări, în ierarhia pe echipe România clasându-se pe locul al 9-lea, cu 194,750 puncte.
În clasamentul Cupei Mondiale, Alexandra Piscupescu se află printre primele 35 de gimnaste, la toate obiectele: panglică – 25 cu 15 puncte, minge – 28 (12 puncte), cerc – 31 (10 puncte) și coardă – 33 (8 puncte). Clasarea nu pare spectaculoasă, dar trebuie ținut cont de faptul că Alexandra nu a participat decât la două dintre cele șase etape de Cupă Mondială desfășurate până acum (Debrecen și Corbeil) și numai 43 de gimnaste au reușit să acumuleze puncte.
Ultimele două etape de Cupă Mondială vor avea loc în Belarus (Minsk 21-23 mai) și Italia (Pesaro 28-20 august).
Rezultatele concursului individual compus – Corbeil 2010
Rezultatele concursului pe echipe – Corbeil 2010
articol scris de Florin ALBOIU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER