Ponor combate mita electorală!** Cătălina este capul de afiș al campaniei „Fii responsabil! Votează legal!”

Cătălina este capul de afiș al campaniei „Fii responsabil! Votează legal!”

În promo-urile campaniei mai apar naistul Gheorghe Zamfir, cântărețul Connect-R și interpreta de muzică populară Steliana Sima

Revenită în antrenamente, tripla campioana olimpică de la Atena și dubla medaliată olimpică de la Londra, Cătălina Ponor (foto) a fost, zilele trecute, protagonista unei filmări inedite. Deși recunoaște că nu interacționează cu politica, gimnasta va apărea, la inițiativa Ministerului Administrației și Internelor, într-un promo prin care se dorește combaterea mitei electorale. Câteva duble trase în jumătate de oră, un minidecor improvizat în sala de gimnastică „Lia Manoliu” din București și Cătălina Ponor în rolul de cetățean model.

„Am fost surprinsă de faptul că mi‑au propus această colaborare. Nu am nicio tangență cu politica, însă acest promo este despre drepturile cetățenești, despre un vot corect și eu, ca orice cetățean sunt interesată de soarta țării în care trăiesc”, ne-a declarat ea. Spotul face parte din campania „Fii responsabil! Votează legea!” și urmează să fie difuzat în timpul campaniei electorale. „Vreau să trăiesc în țara mea și să-mi fie respectate drepturile. Sunt româncă și votul meu contează. Doar tu decizi. Nu contează pe cine, ci cum. Votează corect și legal!”, spune Cătălina în cele câteva secunde ale spotului.

Publicat: 06 11. 2012, 08:05
Actualizat: 06 11. 2012, 14:08