Poveste specială!** Gimnasta de bronz care s-a apucat de canotaj!

Retragerea din sportul care i-a adus consacrarea înseamnă, de
multe ori, pentru un sportiv finalul unui vis. O mână de idealuri,
de dorințe și de momente în care se aude imnul se pierd într-o
decizie care nu mai poate fi evitată. Câțiva, poate cei mai
puternici, aleg însă un nou drum. Tot în sala de antrenamente, tot
ca elev, dar într-o disciplină care nu are nicio legătură cu
trecutul. Dana Druncea (20 de ani) a renunțat la gimnastică în urmă
cu aproape doi ani. Valoros om de echipă, sportiva care cucerea cu
România bronzul la Campionatul Mondialul de la Stuttgart în 2007
s-a mutat însă, cu visuri și dorințe de medalii, la canotaj.

În dimineața geroasă de februarie, curtea Bazei Noi de la Snagov
este pustie. Casa canotajului pare părăsită, doar câțiva câini,
amorțiți de frig, se plimbă încetișor de la o clădire la alta.
Singurul loc animat este terenul, unde câteva fete, purtând veste
tricolore asortate cu căciulițe de sezon, dau tură după tură.
Primele raze ale soarelui rătăcesc stinghere pe movilele de zăpadă,
dată de o parte și de alta a pistei de atletism. La una din
margini, doi bărbați și o mogâldeață de om privesc concentrați.
„Dănuța, câte ture mai avem?!”, se uită întrebător
antrenorul Horia Constantinescu spre fata micuță de lângă el.
„Ar mai fi patru, fără asta”, zâmbește ea. Un
zâmbet și doi ochi căprui mari, care aduc parcă în frigul de afară
atmosfera din sala de gimnastică.

După 14
ani punct și de la capăt

Dana Druncea pare neschimbată. E la fel de micuță și de
serioasă, alegându-și cu atenție vorbele și zâmbind cu zgârcenie,
la fel cum era la Deva. A renunțat la gimnastică în urmă cu doi
ani
și nu s-a mai uitat în urmă. „În mare, accidentările și
deciziile din interiorul lotului m-au determinat să doresc să plec.
Pur și simplu, am simțit că așa este cel mai bine”,
explică ea. O hotărâre grea, luată după 14 ani de muncă într-un
sport care i-a adus satisfacții, dar și dezamăgiri. O tristețe care
numai după o lună prindea o altă formă. „În prima zi de
liceu la Snagov, domnul director Grigore Vasile, văzându-mă mică de
statură, mi-a zis că aș putea ajunge cârmăciță. Eu știam doar că un
cârmaci stă în barcă și strigă”, se amuză Dana. Era
începutul unui alt vis, era o nouă viață.

„Totul
era diferit”

De un an și șase luni, familia canotajului a luat locul celei
din gimnastică. „Trecerea a fost grea, însă dorința de a-mi
vedea visurile împlinite și de a nu renunța la ele m-a făcut să iau
hotărârea aceasta. Să mă ridic și să merg mai
departe pe un alt drum. Mă consider o persoană puternică, știu că
pot continua indiferent cât de greu mi-ar fi”, explică ea.
Dana vorbește apăsat, iar vocea ei parcă tremură de fiecare dată
când vorbește de trecut. Cuvintele cad grele și conturează imagini
din barcă, prima ieșire pe lac, prima întâlnire cu fetele, care
între timp i-au devenit prietene bune. „Sosirea mea în
echipa de canotaj a fost un lucru nou pentru toată lumea. Totul
părea diferit. Aici, antrenamentele sunt diferite, regimul
alimentar la fel. Ca să nu mai spun și de înălțimea medie a
colegelor. Printre ei, sunt foarte micuță”, explică
„Pitic”, cum o alintă colegele.

Una
pentru toate și toate pentru una

Discuția este întreruptă de una dintre fete care îi pasează, din
fugă, fularul și mănușile. „Eu nu fac pregătire fizică, dar
particip la antrenamente pentru că suntem o echipă”,
explică ea serioasă. „Cârmaciul trebuie să aibă până în 50
de kilograme, iar Dănuța nu are probleme cu asta. Ea nu face
antrenamente, ci învață separat și se documentează pentru postul pe
care îl are în echipă”, o completează antrenorul
Constantinescu. Postul de cârmaci în barcă atrage după sine mai
multe treburi organizatorice legate de echipă, care trece
întotdeauna pe primul plan. „Este foarte important să
asculți ce au de spus atât antrenorul, cât și colegele, care se
bazează pe tine să îți îndeplinești propriile responsabilități, nu
ca să le ordoni. Trebuie să ai întotdeauna o atitudine pozitivă,
chiar și atunci când nu îți este ușor să faci asta”,
trasează ea șirul responsabilităților.

„Vreau să
fiu cea mai bună”

Recunoaște că, de când se află la lotul de tineret, a ieșit de
puține ori pe apă și mai are o groază de lucruri de învățat:
„Nici nu îmi imaginam cât de greu ar putea fi. Când eram în
gimnastică și le vedeam pe fetele de la canotaj în bărci, vâslind,
mi se părea chiar foarte simplu, dar acum pot spune că este unul
dintre cele mai grele sporturi”. Urmează ultima tură de
teren și Dana le urmărește atent pe fete. Liniștea dimineții este
străpunsă ritmic de zgomotul adidașilor care lovesc pista
cărămizie. „Îmi doresc să ajung să stăpânesc tehnica
aceasta de cârmaci și să fiu cea mai bună, să ajung la Jocurile
Olimpice cu echipa, să ne batem pentru podium. Dacă la gimnastică
nu am avut șansa asta, știu că măcar aici voi lupta pentru
ea”, spune ea privind în depărtare. Antrenamentul s-a
terminat și fetele se adună în jurul căpitanului de barcă, pentru
poza de final. „Dănuța, stai mai jos, să se vadă și Mihaela
în poză”, o tachinează antrenorul Constantinescu. Fetele
râd, îi zâmbesc complice și se strâng mai mult în jurul ei. Micuța
de numai 1,53 m le întoarce zâmbetul și își dau mâna ca o adevărată
echipă. De 8+1.

„Mă concentrez cât mai mult pe prezent și încerc să fac totul
cât mai bine. Acum, canotajul este pentru mine cel mai
important” Dana Druncea, canotaj

„În gimnastică am făcut totul cum am știut că este mai bine și am
muncit cât de mult am putut, iar asta mă face să stau liniștită și
să nu am regrete pentru toate cele întâmplate și pentru hotărârea
luată” Dana Druncea, canotaj

„Știe să
le țină pe fete în
mână”

Calitățile cu care Dana a venit la canotaj îl determină pe
antrenorul lotului de tineret, Horia Constantinescu, să îi prevadă
un viitor plin de medalii sportivei de la CS Olimpia: „Dacă
Dănuța ar avea posibilitatea să parcurgă mai mulți kilometri pe
apă, ar fi un cârmaci extraordinar. Este extrem de talentată, știe
să le țină pe fete în mână. Este omul potrivit la timpul potrivit,
știe ce înseamnă echilibrul și rigoare”.

Ori
răgușești, ori vorbești la microfon

În barcă, un cârmăci trebuie să fie auzită de tot echipajul, de
aceea comunicarea este extrem de importantă. De multe ori, din
cauza informațiilor pe care le dă continuu și mai mult strigate,
„căpitanul” ambarcațiunii de 8+1 termină cursa fără voce.
„Sunt unele modele de bărci la care trebuie să strigi
foarte tare ca să te poată auzi toate fetele, însă sunt și bărci cu
stații speciale care au și un micuț microfon și este mult mai ușor
să te faci auzită”, dezvăluie Dana.

Lotul de tineret la
canotaj al României este format din:
Anca Luchian, Claudia Trifoi, Mădălina Iacob, Evelina Cogianu,
Simona Avădanei, Alexandra Bizom, Oltița Hrișcă, Adnana
Constănceanu, Alexandra Vermeșan, Ana-Maria Tudosanu, Mihaela
Petrila, Geanina Tîrnoschi, Geanina Zlăvog, Viorica Deacu și Dana
Druncea

Rolul cârmaciului în
barcă:
Stabilește strocul
Ține ghidajele ambarcațiunii
Încurajează fetele tot timpul
E „om de servicu” permanent (ține programul echipei și este liant
între antrenor și echipă)