Primele reacții ale lui Marian Drăgulescu după calificările reușite în finalele pe aparate: „Dacă ar rămâne măcar așa, locul 1 la sărituri și locul 2 la sol, aș fi mai mult decât fericit”
- Marian Drăgulescu și-a atins primul obiectiv la Campionatele Europene de gimnastică de la Cluj, calificarea în finalele de la sol și sărituri. În ambele cazuri, sportivul român a obținut note de podium. La sol, Drăgulescu s-a calificat cu a doua notă din concurs – 14.666 puncte. Același punctaj l-a înregistrat și la sărituri, doar că la acest aparat a stat și mai bine din punct de vedere al clasamentului – locul 1.
„M-am simțit foarte bine, sala este superbă, oamenii care au venit ne-au încurajat foarte mult, totul a fost frumos. Mă bucur că am reușit să-mi stăpânesc emoțiile și să fac evoluțiile pe care mi le-am dorit. Întotdeauna se poate și mai bine și mai puțin bine. Dacă ar rămâne măcar așa, locul 1 la sărituri și locul 2 la sol, aș fi mai mult decât fericit, într-o competiție toată lumea își dorește o medalie. E greu, cred că pe fiecare aparat au fost 60-70 de concurenți, specialiști”, a declarat Marian Drăgulescu după concurs.
El este și singurul reprezentant al României în finalele pe aparate. Ceilalți reprezentanți au eșuat în tentativa de a prinde finala. Antrenorul Ioan Suciu a susținut că elevii săi au căzut pradă emoțiilor.
„Dacă rămânem la numele Marian Drăgulescu, sigur mă declar mulțumit. Dacă vorbim și de plutonul secund al lotului, cu siguranță mai avem mult de lucru, de șlefuit pe parte de stăpânire a emoțiilor. Din fericire am fost la Cluj, dar din păcate s-a multiplicat starea de emoție și efectiv n-am reușit. Dacă vorbim de pregătirea în sine care a fost aproape ca la carte, cred că emoțiile au fost factorul principal care i-a scos din calificările pentru finală. Dacă ne aducem aminte ce s-a întâmplat astăzi, primul gimnast intrat în concurs a fost la bară fixă (n.r. Laurențiu Nistor care a ratat exercițiul și s-a accidentat), un aparat pe care îl putem compara cu cel al fetelor, „puntea suspinelor”, adică bârna. Se pare că presiunea și-a spus cuvântul. Este foarte important cum gestionăm următoarele 2-3 zile pentru că n-aș putea spune de acum că ne putem aștepta la aur. Nu va fi ușor, în finală se pleacă de la zero. Va fi cu totul altă competiție, presiunea va fi alta. Sala este sold-out și încerc să-mi imaginez ce va fi în finală. Dar am încredere în forța lui Marian că va reuși să gestioneze și acea situație”, a declarat Ioan Suciu.
Joi, la Cluj, vor intra în scenă și fetele, care vor evolua la rândul lor în calificări. România va conta pe Olivia Cîmpan, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălian Ponor.