Programul complet al Campionatului Mondial de gimnastică, de la Montreal. Când intră în competiție reprezentanții României

Montrealul este gazda Campionatului Mondial de gimnastică în perioada 2 – 8 octombrie, în anul în care orașul aniversează 375 de ani de la inaugurare.

România trimite în competiție nouă sportivi (echipă de șase la masculin plus trei gimnaste) și visează să regăsească drumul către cea mai înaltă treaptă a podiumului. Ultimul aur mondial a fost câștigat pentru România de Ana Porgras, la bârnă, în 2010, atunci când competiția s-a desfășurat la Rotterdam. De altfel, în ultimii zece ani, România a câștigat doar de două ori medalii de aur la Mondiale: în 2009 – prin Marian Drăgulescu (la sol și sărituri) și în 2010.

Programul Campionatelor Mondiale

Campionatul Mondial programează trei zile de calificări, de luni până miercuri, iar finalele încep joi, 5 octombrie, cu ultimul act de la individual compus. Băieții noștri intră în concurs luni, fetele dau start evoluției miercuri.

Luni, 2 octombrie: calificările masculine – 3 subdiviziuni, începând cu ora 9:30 la Montreal – adică ora 16:30, la București. România intră în concurs în subdiviziunea a treia, de la 18:00 – 21:00 – ora locală. Fanii gimnasticii din România trebuie să facă noapte albă dacă vor să îi vadă pe Drăgulescu & Co, luni spre marți – de la ora 01:00. 

  • 01:00 – 04:00, ora României. Sportivii români vor evolua în subdiviziune cu gimnaști din China, Canada, Mongolia, Rusia, Ungaria, Letonia, Australia, Japonia, Kazahstan, Georgia, Portugalia, Franța, Slovenia, Spania și Republica Dominicană
  • Reprezentanții României: Marian Drăgulescu, Andrei Muntean, Vlad Cotuna, Cristian Bățagă, Andrei Ursache, Andrei Groza

Marți, 3 octombrie: calificările masculine și feminine. O subdiviziune la masculin, de la 16:30 – 20:00 la București, și două subdiviziuni feminine (după ora 23:00 la București). Este zi de pauză pentru delegația României.

Miercuri, 4 octombrie: calificările feminine – ultimele trei subdiviziuni. România intră în sală în prima serie, programată în intervalul 20:00 – 22:30 – ora României.

  • 20:00 – 22:30, ora României. Larisa Iordache, Cătălina Ponor și Ioana Crișan vor evolua într-o subdiviziune care mai include gimnaste din Azerbaijan, Mexic, Cehia, Norvegia, Slovacia, Olanda, Puerto Rico, Austria, Elveția și Lituania.

4 zile de finale

Dacă reprezentanții României obțin calificările în finale conform așteptărilor, cea mai aglomerată zi de întrecere ar urma să fie duminica.

Joi, 5 octombrie: finala masculină de individual compus – de la ora 02:00, în România

Vineri, 6 octombrie: finala feminină de individual compus – de la ora 02:00, în România

Sâmbătă, 7 octombrie: cinci finale pe aparate, începând cu ora 20:00, în România: sol, cal cu mânere și inele în competiția masculină, sărituri și paralele în concursul feminin

Duminică, 8 octombrie: cinci finale pe aparate, începând cu ora 20:00, în România: sărituri, paralele și bară în competiția masculină, bârnă și sol în concursul feminin

 

Publicat: 28 09. 2017, 13:18
Actualizat: 28 09. 2017, 13:19