Monica Roșu, dublă campioană olimpică la Atena 2004, a fost invitata lui Andru Nenciu, vineri, de la ora 10:00, la ProSport LIVE. Fosta mare gimnastă a vorbit despre miile de ore de muncă din spatele performanțelor, săriturile care au făcut-o celebră și viața de după încheierea activității sportive.
Monica a fost selecționată în echipa națională de junioare, părăsindu-și familia pentru a se antrena la Onești, la vremea respectivă orașul fiind centrul de antrenament pentru junioare. Primul turneu de gimnastică la care a participat a fost cel de la Charleroi – unul din turneele internaționale cele mai importante pentru junioare – la începutul anului 2000. Două dintre junioare s-au retras în mod neașteptat, cu câteva zile înainte de începerea competiției, iar Monica a fost selecționată ca o înlocuitoare de ultimă oră. Concurînd accidentată, performanțele Monicăi nu au lăsat cea mai bună impresie. După câteva căzături, a terminat pe locul al 12-lea în concursul la individual compus și puțini au fost cei care au crezut că o vor mai vedea concurând.
Hotărâtă să își îmbunătățească performanțele, Monica a concurat în 2001 în Olanda și Slovacia. O foarte bună acrobată, a reușit să își îmbunătățească foarte mult execuțiile la sărituri și sol, fiind mutată la Deva, centrul național de antrenament. În 2002 făcut parte din echipa României la Campionatele Europene pentru Juniori, unde a câștigat medaliile de bronz la sărituri și sol.
În următorii doi ani a dobândit mai multă experiență, participând la câteva competiții naționale și internaționale. A concurat la Campionatele Mondiale din 2003 de la Anaheim), unde a câștigat medalia de bronz cu echipa și se plasează pe locul patru la sărituri.
Momentul de vârf al carierei sale l-au constituit JO 2004. A făcut parte din echipa României care a reușit să își apere titlul olimpic, la o diferență de aproape un punct față de următoarea clasată. Monica a fost cea mai puternică sportivă la sărituri, reușind să câștige medalia de aur în finalele pe aparate, la o diferență de aproape două zecimi față de ocupanta locului doi, având cele mai dificile sărituri din competiție. A participat și la Campionatele Europene de Gimnastică din 2004 unde a câștigat medalia de aur la sărituri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER