Punct de minim pentru gimnastica românească. Președintele Federației: „Toți suntem în șoc! Nu le-am văzut niciodată concurând așa de slab”

Redactor:
Adina Oșan
Punct de minim pentru gimnastica românească. Președintele Federației:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, după ce echipa feminină a României a ratat calificarea directă la JO din 2016, că nu a văzut fetele concurând „așa de slab” niciodată, iar faptul că echipa va participa la turneul preolimpic este o „premieră nefastă”.

Nu știu ce pot spune după ziua de ieri în care am văzut fetele concurând așa de slab. Nu le-am văzut niciodată așa. Încă avem concurs, încercăm să maximizăm ce se mai poate, după ratarea cu echipa feminină. A fost o zi nefastă, asta e realitatea. Nu le-am văzut niciodată concurând în acest fel. Această ratare face calificarea la JO mai grea, dar nici nu ne gândim că nu vom fi acolo și să ne schimbăm strategia privind ce dorim la JO. Sunt multiple exemple de acest fel, la ratare mă refer, nu doar în gimnastică și nu doar în cazul României. De exemplu, Germania a bătut Brazilia cu 7-1 la Cupa Mondială de fotbal, anul trecut, se întâmplă, și atunci a fost un șoc, dar viața sportului merge mai departe„, a spus Stoica.

Președintele FR Gimnastică a făcut referiri și la moralul gimnastelor, care vineri, după evoluția slabă din calificări au plâns.

„Știți cum se spune: noi o facem, noi o dregem. Fetele nu pot fi fericite, sigur că sunt afectate, și-au dat seama că au ratat ceva foarte important. Toată suflarea gimnasticii e în șoc, dacă pot spune așa, dar e alături de România. Din păcate, necalificarea directă la JO este o premieră nefastă pentru noi și am vrea să nu nu se repete asta vreodată. E un moment greu, să ne spălăm pe față cu apă rece și să ne ridicăm, să luptăm în continuare„, a precizat Adrian Stoica.

El a făcut o comparație cu evoluția gimnastelor de la ultimul concurs înaintea CM, Cupa Novara din Italia, câștigată de România.

„Dacă evoluau acum așa cum au făcut-o la concursul din Italia, erau pe locul 2 sau 3. Ajunge doar să comparăm nu doar notele, ci și siguranța pe care au avut-o. Ieri (vineri – n.r.) nu s-a putut, a fost o zi nefastă pentru întreaga echipă. Iau asupra mea totul după acest rezultat, iau în cârcă și înjurăturile cum se spune, dar cert este că tot noi trebuie să reglăm ce s-a întâmplat”, a conchis președintele FR Gimnastică, cel care conduce delegația României la Campionatele Mondiale de la Glasgow.

Echipa feminină de gimnastică a României a ratat, sâmbătă, calificarea directă la JO din 2016, fiind pe locul 9 după 7 subdiviziuni din 12, în calificări la CM de la Glasgow, în condițiile în care doar primele 8 clasate acced direct la JO, și ar urma să participe, în premieră, la un turneu preolimpic de calificare.

Echipa României a evoluat, vineri, în prima subdiviziune a calificărilor, încheind cu un total de 217.220 puncte, locul 8 după primele șase subdiviziuni. Sâmbătă, în prima subdiviziune a zilei, a 7-a din calificări, au intrat în concurs și gimnastele din China (medalie de argint pe echipe la CM din 2014), care au încheiat cu un total de 225.127 puncte (locul 3), astfel încât echipa României a coborât, deocamdată, pe locul 9.

Clasamentul pe echipe, după cele șapte subdiviziuni, este următorul: 1. Rusia (231.437 puncte), 2. Marea Britanie (227.162), 3. China (225.127), 4. Italia (224.452), 5. Japonia (223.863), 6. Canada (222.780), 7. Brazilia (221.861), 8. Germania (219.961), 9. România (217.220), 10. Spania (210.094), 11. Polonia (208.527), 12. Coreea de Nord (207.987), 13. Suedia (206.262) și 14. Austria (201.793).

Sâmbătă vor mai concura gimnastele din celelalte cinci subdiviziuni, între care și favoritele la medalii din SUA, deținătoarea titlului mondial pe echipe.

Echipa României, medaliată cu echipa la fiecare ediție a JO, începând din 1976, a ratat astfel pentru prima dată calificarea directă la Olimpiadă în istoria recentă a competiției și ar urma să evolueze, tot în premieră, la un turneu preolimpic, alături de celelalte echipe clasate pe locurile 9-16 la CM de la Glasgow. Turneul preolimpic, la care se va lupta pentru ultimele patru locuri calificante la Olimpiadă, va avea loc tot la Rio, între 16-19 aprilie 2016. La JO de anul viitor vor intra în concurs 12 echipe, opt calificate direct de la Campionatele Mondiale din acest an, plus primele patru clasate la turneul preolimpic.

Gimnastele tricolore au obținut următoarele note în calificările de vineri:

La sol – Laura Jurca 13.800, Diana Bulimar 13,800, Larisa Iordache 13.766, Silvia Zarzu 13.633, Andreea Iridon 12.300;

Sărituri – Laura Jurca 14.766, Larisa Iordache 14.866, Silvia Zarzu 14.566, Diana Bulimar 13.958;

Paralele – Laura Jurca 12.933, Silvia Zarzu 11.066, Diana Bulimar 11.100, Larisa Iordache 13.200, Andreea Iridon 11.900;

Bârnă – Laura Jurca 13.833, Diana Bulimar 13.733, Larisa Iordache 13.866, Andreea Iridon 13.500, Silvia Zarzu 11.700.

Echipa României a înscris doar cinci gimnaste în concursul de vineri, din șase posibile, după ce Anamaria Ocolișan s-a accidentat, joi, la gleznă. Andreea Munteanu este rezervă și nu a fost înscrisă. Cu puțin timp înaintea plecării la CM de la Glasgow, lotul României a mai suferit o „lovitură”, gimnasta Cătălina Ponor fiind nevoită să renunțe la competiție din cauza unei afecțiuni la tendonul unui picior, ea suferind deja o ingervenție chirugicală la Viena.

La CM de la Glasgow participă aproape 600 de sportivi din 87 de țări.

Concursurile de calificări pe echipe, între care și cele ale României, includ 12 subdiviziuni la feminin și sunt programate în 23-24 octombrie, respectiv opt subdiviziuni la masculin, în 25-26 octombrie.

Primele opt clasate în calificările pe echipe, la feminin și masculin, vor continua în finala pe echipe, dar mai important, vor obține calificarea directă la JO din 2016, în timp ce echipele clasate pe locurile 9-16 vor concura pentru ultimele patru locuri disponibile la JO, între 16-19 aprilie 2016, la turneul preolimpic de la Rio.

De asemenea, medaliații în probele individuale (individual-compus și pe aparate) vor obține calificarea directă la JO, dacă echipele țărilor lor nu s-au calificat deja.

Titlul mondial în 2014 a fost cucerit de SUA la feminin, respectiv China la masculin.

Echipa feminină a României s-a clasat, în 2014, pe locul 4, iar cea masculină s-a clasat pe locul 12, ratând calificarea în finală.

Campionatele Mondiale de gimnastică din 2015 sunt găzduite, în premieră, de Glasgow, între 23 octombrie și 1 noiembrie, și includ concursurile de calificări, finale pe echipe, la individual-compus, precum și pe aparate.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Gabriela Prisăcariu, pe perfuzii la spital! Ce a pățit soția lui Dani Oțil
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o pe impresară
Anamaria Prodan, surpriză totală de ziua ei. În ce oraș a fost chemată de Ronald Gavril și cum a surprins-o…
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
TĂIERI SALARIALE începând cu 2025! Cine sunt angajații care vor primi mai puțini bani?
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"West Ham". Becali, ofertă să cumpere un club de mare tradiţie din Anglia. Suma uriaşă pusă pe masă în urmă…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Ce casă ne permitem, în funcție de venit. Formula simplă care ne învață cum să nu ne supraîndatorăm
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Dispariția care A ȘOCAT lumea întreagă! După 11 zile s-a aflat tot
Ea este cea mai sexy fotbalistă din lume. Şi-a dat fanii peste cap cu imaginile făcute în Maldive, în costum de baie
Ea este cea mai sexy fotbalistă din lume. Şi-a dat fanii peste cap cu imaginile făcute în Maldive, în costum…
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Cum a răspuns cel mai inteligent om din lume (IQ 210) la întrebarea: 'Există sau nu Dumnezeu?'
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
Elena Udrea aruncă bomba despre Călin Georgescu. Cine vrea să pună stăpânire pe România
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
România are cu 6.000 mai puţini pensionari, dar pensii mai mari
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Dacia Sandman, modelul așteaptat de tot românul. Bate Bigster și Duster de departe - FOTO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×