Cătălina Ponor (23 de ani) s-a integrat perfect în lotul olimpic feminin, unde s-a întors după patru ani de absență. Tripla campioană olimpică de la Atena a compus în antrenamentul de ieri, de la Izvorani, bucăți de exercițiu la bârnă și a impresionat printr-o triplă piruetă perfectă la sol. „Vreau să lupt pentru medalii la Londra”, și-a creionat ea planurile de viitor.
Cu patru zile înaintea startului Europenelor individuale din Berlin, fetele pregătite de Mariana Bitang și Octavian Bellu au susținut un ultim test pentru competiția din Germania. Rând pe rând, Sandra Izbașa, Ana Porgras, Amelia Racea și Diana Chelaru au trecut prin filtrul exigent al celor doi antrenori. Toți ochii au fost însă ațintiți spre cea mai „nouă” componentă a lotului, Cătălina Ponor. Aflată la a treia revenire în sportul de performanță, după 2006 și 2007, constănțeanca a urmat toți pașii antrenamentului alături de colegele mai mici. „M-am întors din dorința și plăcerea de a face performanță. Vreau să particip și la a doua olimpiadă, pentru că încă mai simt că pot cuceri medalii. Sunt foarte ambițioasă și voi lupta să ajung acolo”, a explicat ea.
În rol de povestitor Într-o formă fizică perfectă ce amintește de Atena 2004, Ponor a „desenat” danilove și piruete pe bârnă, susținute de câteva salturi, după care a coborât pe covorul de la sol. De altfel, la Mondialul de la Tokyo, competiție în care dorește să își facă revenirea, Ponor vrea să evolueze la bârnă, sol și sărituri. Dacă prezența ei e catalogată drept „obișnuită” de către colegele mai experimentate, precum Izbașa sau Porgras, junioarele sunt fascinate de campioana de la Atena. „Atunci când le povestesc celor mai mici din experiența mea la marile competiții, stau cu ochii larg deschiși și mă ascultă și sunt convinsă că își doresc și ele să ajungă acolo sus”, mărturisește ea.
Nu-mi este frică de critici, acestea cu siguranță deja există. Atât timp cât îmi voi face treaba în sală și sunt pregătită, mă voi duce la ceva sigur Cătălina Ponor, gimnastă
Bursă pentru Ponor Odată cu revenirea oficială în cadrul lotului, care se va produce azi, Ponor va pierde renta viageră lunară în valoare de 6.000 de lei pe care o primea. Pentru a întinde o mână de ajutor gimnastei, care ar beneficia doar de o indemnizație de 1.000 de lei, CS Dinamo, club pe care l-a reprezentat în 2007 la Mondiale, și-a reluat colaborarea cu ea. Mai mult, surse apropiate lotului au dezvăluit că Ponor ar putea beneficia de o bursă oferită de unul dintre sponsorii lotului, pentru a mai diminua astfel pierderea financiară.
Ponor a început pregătirile cu lotul olimpic încă din decembrie 2010
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER