România, la un salt de bronzul mondial la gimnastică

Echipa feminină de gimnastică a României a ocupat locul 4 în
finala pe echipe a Mondialului de la Rotterdam. Fetele au făcut un
concurs curat, fără ratare, însă nu a fost suficient pentru a urca
pe podiumul mondial.
„Trebuie să avem exerciții cât mai sigure”, e mottoul după care
pășesc în finală gimnastele tricolore. Într-o sală „Ahoy Arena”
arhiplină și cu antrenorul coordonator Octavian Bellu agitându-se
în tribune, Sandra Izbașa, Ana Porgras, Diana Chelaru, Raluca
Haidu, Gabriela Drăgoi și Cerasela Pătrașcu își respectă perfect
strategia. O finală în care totul pornește de la zero, într-un
veritabil război al nervilor, unde orice ratare atârnă greu în
lupta pentru medalie.

România împarte subdiviziunea cu SUA, fetele așteptându-și
cuminți rândul să intre în concurs, la paralele. Un aparat care nu
reprezintă punctul forte al echipei pregătite de Bellu și Bitang,
amănunt ce se reflectă și în punctajul după prima rotație. România
se situează pe locul 4, după Rusia, China și SUA.

Joaca
de-a nota la Gabi Drăgoi

Urmează bârna, aparatul pe care România l-a dominat zeci de ani în
gimnastica mondială. Tensiunea crește, la fel și speranțele. Izbașa
deschide pe puntea suspinelor, iar siguranța ei o impulsionează și
pe Ana Porgras. Grațioasa gimnastă își stăpânește cu greu emoțiile,
are o singură ezitare, obținând cea mai mare notă a echipei din tot
concursul, 15,066. Finalistă la JO din Beijing, Drăgoi rămâne pe
aparat luând nota 14,333. Temporar, pentru că arbitrele sunt
nemulțumite și mai scad un pic, iar Gabi ajunge la 14,133. România
se menține tot pe 4, însă ierarhia se schimbă. După două ratări la
paralele, Rusia cedează locul Chinei.

„Ceilalți
sunt mai buni acum!”

La sol, evoluțiile sunt constante, Chelaru reușind să facă un
exercițiu bun, ce-i aduce cea mai mare notă din rotație, 14,733.
România staționează pe locul 4, însă reduce distanța față de
poziția a treia la numai 0,700 puncte. Emoțiile cresc! Chelaru,
Haidu și Izbașa punctează la sărituri, însă totalul, 44,266, nu ne
mai saltă pe podium. România termină pe 4, după un concurs în care
Rusia, SUA și China au avut ratări. „Trebuie să recunoaștem că
ceilalți sunt mai buni acum, să ne recunoaștem și greșelile noastre
și să vedem cum le putem corecta”, a concluzionat Mariana Bitang
pentru Mediafax.
Ultima dată când România termina în afara podiumului la Mondiale a
fost în 2006, la Aarhus, când a ocupat locul 4, după China, SUA și
Rusia.

„Sper
ca în curând să nu devină istorie locul României pe podium. Este
mult de muncă”, Mariana Bitang, antrenoare

Podium
echipe:

1. Rusia 175,397 puncte
2. SUA 175,196 puncte
3. China 174,781puncte
4. România 173,096 puncte

Notele obținute de
România:

Paralele – total
42,232

Raluca Haidu 13,700; Ana Porgras 14,466; Gabriela Drăgoi
14,066

Bârnă – total
43,532

Sandra Izbașa 14,333; Ana Porgras 15,066; Gabriela Drăgoi
14,133;

Sol – total
43,066

Ana Porgras 14,133; Diana Chelaru 14,733; Sandra Izbașa
14,200

Sărituri -total
44,266

Raluca Haidu 14,866; Diana Chelaru 14,700; Sandra Izbașa 14,700

Publicat: 21 10. 2010, 08:23
Actualizat: 21 10. 2010, 10:26