Federația Internațională de Gimnastică a anunțat, sâmbătă, rezultatele tragerii la sorți din calificările de la Jocurile Olimpice, România având primii concurenți la masculin, în subdiviziunea a treia.
Gimnaștii români vor debuta la inele, calificările în concursul masculin fiind programate în 28 iulie, a doua zi după deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de la Londra.
Fetele vor intra în competiție în 29 iulie, în subdiviziunea a cincea, primul aparat fiind solul.
Finala pe echipe la masculin va avea loc în 30 iulie, cea similară feminină, în 31 iulie, concursul individual-compus în 1 august (masculin), respectiv 2 august (feminin), iar finalele pe aparate, între 5-7 august.
Potrivit anunțului de sâmbătă al FIG, prețurile biletelor vor începe de la 20 de lire sterline.
În competițiile de gimnastică vor participa 324 de sportivi, câte 98 la gimnastică artistică (feminină și masculină), 96 de sportivi la gimnastică ritmică și 32 la trampolină.
România va avea reprezentanți în competițiile de gimnastică artistică, ambele echipe obținând calificarea directă grație clasării în primele opt locuri, la CM din 2011.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER