Romanian Golden Team, recital în Hexagon

Romanian Golden Team este numele formației conduse de fostul mare gimnast, Marius Urzică.

După o serie de reprezentații în țară, trupa de gimnaști care face un show aparte și-a făcut debutul în străinătate. Echipa de români, printre care îi regăsim pe Marius Urzică, Bogdan Orzață, Monica Roșu ori Andreea Isărescu, a inaugurat moderna sală de gimnastică din orașul francez Angers. Cele două show-uri ale trupei au fost gustate din plin de localnici.

Șerbănescu, pe post de intermediar

Spectacolul susținut în Franța de Romanian Golden Team a fost intermediat de Cătălin Șerbănescu, fost component al lotului masculin de gimnastică. Acesta a plecat din țară în 1992, an în care a debutat ca antrenor în Franța. El a ținut legătura cu Marius și l-a chemat cu prilejul deschiderii sălii de gimnastică. O inaugurare care s-a făcut cu mult fast, Urzică participând alături de primarul orașului la tăierea panglicii.

Așteaptă și alte propuneri

Reprezentația dată de români a avut priză la public. Cele două spectacole au adus în tribune nu mai puțin de 1.000 de spectatori, adică atât cât este capacitatea sălii. „Lumea s-a înghesuit să vină la spectacole, iar oamenii păreau cunoscători. Prestația noastră a fost apreciată. A fost nemaipomenit. Ne-am simțit bine acolo. Francezii ne-au zis că le-a plăcut și lor și că ne vor mai chema și în alte localități”, ne-a spus unul dintre componenții Romanian Golden Team, Bogdan Orzață.

9 gimnaști a numărat trupa Romanian Golden Team prezentă la Angers

 

Publicat: 23 10. 2008, 19:36
Actualizat: 24 10. 2008, 08:37