Sabrina Voinea a decis în privința retragerii din gimnastică. Preşedintele FRG a anunțat hotărârea gimnastei: „Luni va face asta”

Mama tinerei sportive Sabrina Voinea anunța retragerea din gimnastică a fiicei sale, după experiența trăită la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, ea acuzând că a fost nedreptățită. Acum, preşedintele FRG a anunțat care este decizia finală a acesteia, la o lună după finala de la Jocurile Olimpice.

Gimnasta în vârstă de 17 ani a renunțat la ideea de a se retrage din gimnastică, iar Sabrina Voinea a început, deja, să se pregătească pentru următoarea ediție a Jocurilor Olimpice.

Ce decizia a luat Sabrina Voinea cu privire la retragerea din gimnastică. Anunțul a fost făcut de preşedintele FRG: „Se pregătește să revină la treabă”

Președintele FRG Carmencita Constantin, a dezvăluit hotărârea luată de Sabrina Voinea, precizând că luni va efectua vizita medicală.

„Sabrina a stat cu familia, e alături de mama ei. Ea a plecat mai târziu în vacanță, dar acum se pregătește să revină și ea la treabă, încet, încet. Va face vizita medicală luni și apoi la treabă”, a transmis Carmencita Constantin, potrivit iamsport.ro.

Sabrina Voinea a făcut contestație la TAS, după ce a ratat medalia de bronz, însă în cele din urmă medalia i-a revenit celeilalte gimnaste din România, Ana Bărbosu. Însă, Sabrina Voinea nu renunță, astfel că a făcut apel la Tribunalul Federal Elvețian (TFE).

„Prin prezentul comunicat de presă dorim să vă informăm că astăzi, 26.08.2024, Tribunalul Suprem Elvețian (TSE) a confirmat primirea recursului formulat de către FRG și Sabrina Maneca Voinea împotriva hotărârii pronunțate de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne”, se arată în comunicatul emis de Federația Română de Gimnastică.

Cum au reacționat jurnaliștii americani cu privire la apelul făcut de Sabrina Voinea. „O întorsătură într-un caz complicat”

O reacție cu privire la decizia Sabrinei Voinea de a continua lupta pentru medalia de bronz au avut și jurnaliștii americani, aceeași decizie luând și Jordan Chiles.

„Sabrina Maneca-Voinea și Federația Română de Gimnastică au făcut apel la Tribunalul Federal Elvețian, a anunțat luni federația. Ei contestă respingerea de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv la începutul acestei luni a plângerii lui Voinea că a fost eliminată în mod greșit cu 0,10 puncte pentru că a ieșit din limite în timpul finalei la sol.

Apelul lui Voinea este cea mai recentă întorsătură într-un caz complicat, care a provocat furori internaționale, având în vedere că Chiles a fost deposedată de medalia de bronz în ultima zi a Jocurilor Olimpice de la Paris, în ciuda faptului că nu a făcut nimic greșit. USA Gymnastics și Comitetul Olimpic și Paralimpic al SUA au declarat că intenționează, de asemenea, să facă apel la Tribunalul Federal Elvețian, citând erori procedurale ale TAS și dovezi video care resping premisa deciziei TAS.

Dar, potrivit lui Voinea și românilor, toate acestea ar fi fost discutabile dacă Voinea nu ar fi primit o deducere pentru ieșirea din limite, ceea ce reluările arată că nu a făcut. Fără deducerea de 0,10 în afara limitelor, scorul lui Voinea ar fi fost de 13,8, plasând-o înaintea lui Chiles și Barbosu”, au notat jurnaliștii de la publicația USA Today.

Publicat: 08 09. 2024, 16:48