Sabrina Voinea intră în istoria României la doar 15 ani! Gimnasta a câștigat două medalii de aur la Cupa Mondială din Qatar | VIDEO

Sabrina, fiica Cameliei Voinea, a intrat în istoria României la doar 15 ani, după ce a câștigat două medalii de aur la Cupa Mondială din Qatar.

UPDATE. După ce a luat primul loc la bârnă, Sabrina Voinea a luat medalia de aur și la finala de la sol, după ce a fost notată cu 13.600. Pe podium au mai urcat Chiaki Hatakeda (Japonia, 12.900) şi Breanna Scott (Australia, 12.800).


Sabrina Voinea intră în istoria României la doar 15 ani! Gimnasta a câștigat medalia de aur la Cupa Mondială din Qatar

Gimnasta Sabrina Voinea – Maneca reprezintă România la Cupa Mondială din Qatar, iar tânăra sportivă care este antrenată de Camelia Voinea, a câștigat medalia de aur la bârnă.

Deși se afla la prima prezență la un concurs de senioare, Sabrina Voinea – Maneca nu s-a lăsat intimidată și a dat totul pentru a obține o medalie de aur la Cupa Mondială din Qatar. Astfel, tânăra a produs surpriza sâmbătă, la bârnă, când a fost notată cu 13.766 (dificultate – 6, execuție 7.776), și a luat medalia de aur.

Sportiva din România a fost urmată de Anna Lashchevska din Ucraina, care a luat argintul cu nota 13.333, iar pe locul trei s-a aflat Emma Leonie Malewski din Germania, nota 13.233.

Sportiva din Constanța nu se oprește aici! Tot sâmbătă, 4 martie, Sabrina va concura și în finala de la sol, unde are șanse mari să câștige încă o medalie.

Gimnasta în vârstă de 15 ani concurat și în finala de la sărituri vineri, 3 martie, însă a terminat doar pe locul cinci, cu 12.466. Aurul a fost câștigat de Coline Devillard (Franța), argintul a ajuns la Camille Rasmussen (Danemarca),  iar Oksana Chusovitina a luat medalia de bronz la 47 de ani.

Ce spunea Camelia Voinea despre micuța Sabrina

Constănțeanca este cea mai tânără gimnastă a competiției de la Doha, iar cea care mizează cel mai mult pe faptul că o să facă performanță pe viitor este chiar Camelia Voinea, mama sportivei care îi este și antrenoare.

„Noi ne dorim să obținem la toate cele trei aparate. Dar ne-am mulțumi și cu două medalii. Sabri este foarte montată pentru finale. Se simte excelent și sunt sigură că va da totul pentru a putea urca pe podium.

Chiar dacă se află la prima ei competiție de senioare, unde concursul este infinit mai puternic față de junioare, chiar îmi spunea că se simte excelent la această competiție”, a povestit Camelia Voinea pentru Prosport.

Sabrina Voinea este considerată una dintre cele mai valoroase tinere gimnaste din România. Sportiva care a câștigat aurul la bârnă a fost descoperită de Mariana Bitang și Octavian Bellu în cadrul programului „Țară, țară, vrem campioane”.

Publicat: 04 03. 2023, 17:42
Actualizat: 04 03. 2023, 18:45