Sabrina Voinea se pregătește de primul ei concurs la senioare. Ce anunță Camelia Voinea, mama și antrenoarea sportivei!
Sabrina Voinea este gimnasta pe care specialiștii acestei discipline sportive o consideră ca fiind una dintre cele care se va putea lupta pentru o medalie la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Sabrina Voinea se pregătește de primul ei concurs la senioare. Ce anunță Camelia Voinea, mama și antrenoarea sportivei
Lansată în cadrul proiectului „Țară, țară, vrem campioane”, inițiat de antrenorii Mariana Bitang și Octavian Bellu, sportiva din Constanța care este pregătită de mama ei, Camelia Voinea, vicecampioană olimpică la Seul în 1988, se află în primul ei an de seniorat.
Este și motivul pentru care Camelia Voinea a luat decizia că este momentul unor schimbări de ordin tehnic. „Am decis de comun acord cu colegul meu Cristi Moldovan, antrenorul de la Dinamo, să ridicăm valoarea exercițiilor, la fiecare aparat. Dacă făceam acest lucru când Sabrina era junioară , arbitrele nu ar fi dat valoarea ridicată a exercițiilor. Acum, la senioare, este cu totul altceva”, a precizat Camelia Voinea pentru Prosport.
Prima competiție importantă a anului la care Sabrina va fi prezentă, va avea loc la începutul lunii martie, la Doha, în Qatar. „Până atunci ne vom pune la punct și ultimele noutăți.Va fi un an greu pentru toată lumea. Anul calificării la Jocurile Olimpice”, a adăugat Camelia Voinea.
Amalia Puflea își intră în ritmul de pregătire
Revenită în sala de gimnastică, de astă dată la Dinamo, gimnasta Amalia Puflea, cea mai valoroasă junioară a României, anul trecut când a cucerit două medalii de aur la Campionatele Europene de la Munchen, se află în plin proces de revenire la forma sportivă pe care a avut-o în 2022. „Treptat, treptat și Amalia își intră în ritmul de pregătire. Are foarte mult de muncă. Din cum o văd eu în sală, trage foarte tare de ea”, a mai spus Camelia Voinea.