Sandra Izbașa vorbește despre retragerea din activitate:** „Am stat 10 ani fără părinți!”

Sandra spune că are prieteni puțini, dar buni și regretă că nu a avut în copilărie suficient timp pentru a-și forma un cerc mai mare de apropiați

Ea susține că hotărârea de a se retrage va fi 100% a ei, fără a se lăsa influențată de cineva

Campioană olimpică la sărituri în acest an la Londra, Sandra Izbașa s-a reîntors în sală pentru a-și onora invitațiile la concursurile demonstrative primite pentru final la an. În urmă cu câteva zile a participat la două spectacole de gimnastică în Franța, a ajuns la timp pentru a prinde și Gala ProSport și de azi și-a reluat antrenamentele pentru următoarele spectacole. Sandra a acceptat provocarea ProSport de a vorbi despre anul care se încheie, noi provocări, decizii, regrete și viitorul ei.

Sandra, un aur olimpic în 2012 e suficient? Ți-ai fi dorit mai mult de la acest an?
Sincer, anul acesta mi-am îndeplinit aproape toate obiectivele pe care mi le-am propus. Să nu uităm de aurul de la Beijing, am două medalii de aur și mă bucur din suflet pentru ele, căci cariera mea de gimnastă s-a încununat cu un succes enorm. Nu mă așteptam, sincer, după o accidentare atât de gravă, să revin, să fac performanță și să câștig încă o medalie olimpică.

2012 bănuiesc că este un an perfect…
Bine, întotdeauna se poate și mai bine.

Ce era mai bine în 2012?
Solul, care pentru mine este de suflet. Mi-aș fi dorit să câștig o medalie și la el, dar mă bucur de toate succesele pe care le-am avut, atât la Europene, cât și la Jocurile Olimpice.

După atâtea luni de la Jocurile Olimpice, mai roade ca un șurub în creier ratarea de la sol?
Nu! Este normal să-mi aduc aminte de momentul respectiv, pentru că Olimpiada este din patru în patru ani și muncești atât de mult pentru câteva clipe… Este urât să-ți irosești exact minutul ăla pe care îl ai și munca ta de patru ani. Normal că mă marchează episodul respectiv într-un fel, dar dacă m-ar marca fiecare moment prost, nu știu unde aș ajunge. Îmi place să văd partea plină a paharului, mă simt mult mai bine și devin mult mai pozitivă pe zi ce trece.

„Am foarte puțini prieteni”

Cum a fost partea de după Londra? Am înțeles că ai avut o perioadă de liniște, după care începe din nou încărcătura acum…
Da, am avut trei săptămâni libere. A fost o o mini-vacanță sau o mare-vacanță, depinde cum a fost ea văzută, iar după aceea m-am reapucat ușor, pentru că până la sfârșitul anului mai am câteva demonstrații de onorat, iar pentru anul viitor… Sincer, nu știu. Mă voi hotărî anul acesta dacă voi continua sau nu.

Deci, anul viitor te vei hotărî…
Nu, nu! Anul acesta mă voi hotărî ce voi face pentru anul viitor.

Încă nu știi…
Încă nu știu. Sunt un pic în cumpănă. Mi-aș dori să mai continui, dar m-aș și opri.

De ce te-ai opri?
Din motive personale, nu pentru că nu aș mai vrea să fac gimnastică. Pentru faptul că am stat departe de părinții mei, chiar dacă sunt în București, eu îi simt foarte bucuroși când mă văd în clipele acelea, două, trei ore cât reușesc să stau la ei, că nu pot mai mult, am antrenamente. Tocmai de aceea… Părinții nu sunt o viață, iar eu mi-am petrecut zece ani fără ei. Mi-ar plăcea mult mai mult să îmi petrec timpul cu ei, cât și cu bunicii mei care m-au susținut, tot timpul.

Care este cea mai mare frustrare pe care o are un sportiv de performanță, un lucru pe care nu îl poate face pentru că este mai tot timpul în cantonament?
Nu pot să spun că asta e o frustrare, pentru că atunci când te angajezi să faci ceva, automat trebuie să vezi lucrurile pozitive mai mult decât pe cele negative. Prieteni pot să spun că am foarte puțini și nu spun că nu mi-ar plăcea. Am puțini și buni. Dar mi-ar fi plăcut și mie să păstrez legătura, așa cum i-am observat pe colegii mei din facultate, cu oameni din clasele 1-4 sau 1-8. Mi-ar fi plăcut, într-adevăr. Și… familia…

Tu te gândești că în momentul în care vei renunța la carieră, nu vei avea o bază de prieteni care să te ajute mai departe…
Asta este clar, pentru că prietenii ți-i formezi din copilărie. Cu unii rămâi pentru totdeauna, ceea ce eu nu am. Însă eu mă bucur de acei puțini prieteni pe care îi am, că îmi sunt cu adevărat prieteni.

Extensii pe post de… artificii

Îți voi pune acum o întrebare pe care am luat-o din zbor de la colegele mele din redacție, de la ProTV. Ce e cu noul tău look, cu extensiile?
Mă bucur că femeile observă absolut orice, cu toate că sunt mici lucruri. Îmi place să arăt bine, îmi place să arăt altfel decât o fac în sala de gimnastică, pentru că munca e muncă, în afară e în afară. Acum, că mi-am pus mici artificii, a fost o dorință de-a mea, să am părul puțin mai lung, dar nu le folosesc tot timpul.

Am întrebat-o și pe Sorana Cîrstea, câte cereri în căsătorie a avut în 2012, comparativ cu 2011, și ea mi-a spus «Mult mai multe…». Tu?
N-aș putea să spun câte… Prietenii, da. Dar cereri în căsătorie, nu prea multe. Am primit câteva, ce-i drept, dar consider că nu este momentul acum să abordez un astfel de subiect. Încă sunt o adolescentă, am doar 22 de ani și vreau să mă bucur de viață. Când va veni momentul, va veni!

Cum te vezi peste zece ani?
Nici nu știu, sincer…

Cum ai vrea să fii peste zece ani?
Nu știu, la casa mea, liniștită, alături de familia mea, sănătoasă, cu cei dragi. Nu pot să spun că mă văd într-un fel. Vreau să trăiesc fiecare clipă la intensitate maximă.

Ce îți dorești cel mai mult în 2013?
Ce mi-am dorit și în 2012: sănătate. Pentru că dacă am sănătate, pot să fac de toate. Anul 2013 va depinde foarte mult de decizia mea finală din decembrie 2012.

În momentul acesta, dacă ar fi să te întreb cum e decizia ta finală, 50/50?
Da, 50/50. Nu pot să spun nimic sigur.

Va fi o decizie de pură inspira­ție sau…
Voi analiza exact ceea ce este în avantaj pentru mine. Sigur, gimnastica îmi va rămâne în suflet, pentru că am practicat-o 18 ani, îmi fac majoratul în acest sport și nu cred că o să-mi iasă foarte repede de la suflet, cu toate că la un moment dat va trebui să mă retrag din sport.

Va fi un moment pe care cred că-l așteaptă o țară întreagă… Pe cuvânt, nu este o exagerare!
Adică toată lumea se așteaptă să mă retrag? (râde)

Nu cred asta… Sincer, nu cred.
Bine, sunt sigură că există persoane care și așteaptă să mă retrag. Mie mi-a plăcut de fiecare dată să nu le dau satisfacție.

Cine sunt aceștia?
Nu dau nume pentru că nu are sens, dar fiecare, cum suntem la concurență, și-ar fi dorit să renunțe persoana cea mai puternică. Dar nu o să o fac doar pentru că au spus ei, n-o să mă retrag sau nu o să rămân pentru alții. Mie întotdeauna mi-a plăcut să demonstrez că pot să fac lucruri frumoase. Îmi aduc aminte în 2009, mulți, 90% dintre oameni, spuneau că eu nu o să mai continui. Într-adevăr, cu o astfel de accidentare e foarte greu să te reapuci de un sport de performanță la intensitate maximă, dar am vrut să le demonstrez că se poate.

Vreau să te întreb cum vei contribui tu, ca femeie, la realizarea mesei de Crăciun.
Probabil să aranjez masa.

Atât?
Da.

Nicio rețetă, nimic?
Am plecat de la 12 ani de acasă. Nu știam nimic și doar primeam de mâncare de la părinți. Acum va trebui să învăț, dar nu știu, nu prea mă pasionează, sincer. Cu timpul s-ar putea să-mi schimb părerea, o să stau mai mult prin bucătărie, probabil că o să-mi placă mai mult.