Sandra Izbașa vorbește despre subiectele tabu din viața ei:** „Nu vreau să mă fac de râs!” Galerie FOTO

Sandra își va susține lucrarea de licență în februarie cu tema recuperarea tendonului ahilian după ruptură totală, exact accidentarea care a ținut-o un an departe de sport

La cumpăna dintre ani, Sandra Izbașa (22 ani) se află în cea mai mare cumpănă a vieții ei de până acum: să continue cu sportul de performanță, să-și traseze noi repere de aur sau să spună stop și să se reorienteze spre altceva. O hotărâre grea pe care dubla campioană olimpică o cântărește de aproape patru luni și pe care a amânat-o prin faptul că se antrenează în continuare pentru spectacolele demonstrative la care a fost invitată pentru începutul lui 2013. După un Crăciun petrecut acasă, în familie, studenta la UNEFS, la kinetoterapie, a acceptat provocarea ProSport  de a vorbi, pe final de an, despre subiectele tabu din viața ei, cum ar fi relația cu Andrei Bitang, acuzele ce li se aduc sportivilor care se retrag timpuriu din activitate pentru a primi renta viageră și momentul care a întristat-o cel mai mult la Londra.

RENTA VIAGERĂ‚: „Din renta viageră nu poți să-ți asiguri o viață cum ți-ai dori, e un salariu pe care îl iei ca orice om, dar nu-ți asigură viitorul. Nu te poți baza pe ideea că vei primi renta pentru că nu știi ce îți poate aduce viitorul. Peste o lună sau un an, sau doi, renta poate fi tăiată. Eu una nu mă văd trăind din ea, mi-am scos din cap acest lucru, îmi doresc să muncesc, nu pot sta să aștept. Vine, nu vine!? Renta într-un fel te ajută să pornești la drum în viață, dar cam atât”.

REPROȘURILE CELOR CARE SPUN CĂ‚ SPORTIVII SE RETRAG PREA DEVREME PENTRU A LUA RENTA: „Sincer, eu muncesc de la patru ani. A fost întâi plăcerea de a face gimnastică, nu m-am gândit că pot ajunge așa sus, mi-am dorit să ajung să obțin performanțe și nu m-am gândit o clipă că din tot ce fac voi obține bani. Dacă e corect sau nu să luăm rentă, nu știu ce să zic, dar știu că la 12 ani am plecat departe de ai mei, am plâns pentru că familia înseamnă totul, am ajuns la Onești, unde nu am avut o viață ușoară. Abia pe la 16 ani, când am concurat la Europenele de seniori, am realizat pentru ce muncesc. Mii de ore de antrenamente, de durere, de suferință, de strâns din dinți, totul în 18 ani de gimnastică, nu cred că poate fi recompensat prin această rentă”.

BĂ‚TĂ‚ILE ÎN GIMNASTICĂ‚: „Au existat la juniori, hai să le zicem și acele corecțiile fizice (zâmbește), pentru a face cât mai bine anumite elemente, corecții de care știau și părinții. Nimeni nu era de acord cu așa ceva, dar asta era. Nu port pică nimănui pentru asta, la unele fete ajutau, însă la mine nu a ținut niciodată. Dimpotrivă! Mă ambiționa să fac și mai mult împotrivă”.

RELAȚIA CU ANDREI BITANG: „Suntem doi tineri obișnuiți, ne înțelegem bine, nu ieșim prin nimic în evidență, sunt lucruri normale pentru vârsta noastră. Mă deranjează că toată lumea vânează relația noastră și vrea să intre în viața mea personală. Eu nu m-am remarcat prin relația cu Andrei, ci prin rezultatele pe care le-am avut în sport și vreau să vorbesc despre acest lucru, nu despre ce fac eu în particular”.

RELAȚIA CU MARIANA BITANG: „O respect ca antrenoare, pentru ceea ce a făcut în gimnastica românească, prin puterea și voința pe care le are. Nu a avut nicio treabă faptul că mă vedeam cu Andrei, dimpotrivă a fost mai exigentă cu mine și a avut pretenții și mai mari în sală. Doamna Mariana e genul de persoană care știe să separe foarte bine planurile și nu am avut niciodată vreun statut special în echipă”.

„Eu și Ponor ne băteam în exerciții”

ANTRENAMENTELE CU BELLU ȘI BITANG: „Trecerea de la domnul Forminte la domnul Bellu și doamna Mariana nu a fost ușoară. Îmi imaginam ce pretenții au, iar eu veneam după acea accidentare cu ruperea tendonului lui Ahile. M-au întrebat dacă mai vreau să fac gimnastică de performanță și le-am spus că «da, vreau, dar niciodată nu o să mă mai ridic la nivelul de dinainte de accidentare», iar ei mi‑au răspuns că de asta se vor ocupa ei de acum încolo. Practic, ei au crezut mai mult în mine decât am făcut-o eu”.

CE ȘI-A ÎNSUȘIT DE LA FIECARE ANTRENOR : „De la domnul Forminte ambiția și să fiu conștientă de valoarea mea, iar de la domnul Bellu și doamna Mariana să știu ce vreau, să fiu eu însămi, mi-au conturat personalitatea pe care o am”.

RELAȚIA CU CĂ‚TĂ‚LINA PONOR: „Suntem colege. Toată lumea se aștepta să vadă cum va fi relația dintre noi mai ales că suntem două caractere puternice, încăpățânate, însă eu zic că faptul acesta ne-a ajutat, mai ales pe mine pentru că ne băteam între noi în execuții. Întotdeauna mi-a plăcut concurența, când cineva era mai bun decât mine sau la nivelul meu, parcă mă ambiționa mai mult să fiu eu prima. În rest, nu avem nimic una cu cealaltă”.

PLANURI DE VIITOR: „Să reușesc să îmi dau licența pe care am ratat-o astă vară din cauză că a fost exact în perioada Jocurilor Olimpice și să intru la master. Nu prea sunt genul care își face planuri de viitor, am învățat și din experiență că atunci când îți propui prea multe, nu iese nimic. Nu mă văd antrenoare de gimnastică, am stat prea mulți ani în sală, îmi doresc altceva”.

LUCRAREA DE LICENȚĂ‚: „Tema este recuperarea tendonului ahilian după ruptură totală, adică exact acccidentarea pe care am suferit-o. Este o lucrare scrisă din propria experiență, mi-am amintit de fiecare clipă, oră pe care am trăit-o atunci, din momentul în care am aterizat după diagonala de la sol în sala de la Buzău, până la primii pași pe care i-am făcut singură după operație. Nu e vorba că am redeschis răni vechi, ci că am trecut peste ce s-a întâmplat acolo, m-am maturizat suficient să o consider o perioadă pe care am lăsat-o definitiv în urmă”.

„Voi intra în sală și în 2013″

FAPTUL CĂ‚ FIGUREAZĂ‚ ÎN TOPURILE CELOR MAI FRUMOASE GIMNASTE DIN LUME: „Nu cred că am făcut ceva pentru a ajunge în acele topuri. E părerea unora, eu încerc să nu pun prea mult preț pe genul acesta de lucruri și să rămân eu. Mă simt la fel, sunt tot eu, nici în concurs, nici în afara sălii nu am simțit că aș fi tratată altfel decât celelalte fete”.

SĂ‚RITURA CHANG FEI: „Știu că au fost multe discuții cu medalia la sărituri, că nu am încercat ceva mai dificil și am mers pe acuratețe după ce a ratat Maroney (n.r. americanca McKayla Maroney). Da, puteam să sar oricând Cheng Fei, am făcut-o la antrenamentul pe podium, au văzut-o și arbitrele, puteam să o fac, dar era un risc inutil. Îmi doream aurul olimpic, nu conta aparatul la care venea. Mă bucur că am obținut titlul la  sărituri, aparatul pe care mă pregătesc intens de doar doi ani. Mă așteptam mai puțin, dar uite că așa a fost să fie”.

CEL MAI DUREROS MOMENT LA LONDRA: „Faptul că mulți m-au consolat întâi după ratarea la sol și abia apoi m-au felicitat pentru medalia de aur. A fost o chestie de genul „Bravo, dar ce păcat că…”. Mi-ar fi plăcut să se oprească după felicitări.

CÂT DE BOGATĂ‚ E O DUBLĂ‚ CAMPIOANĂ‚ OLIMPICĂ‚: „Bogată sufletește sunt (râde). Am strâns până acum anumite trăiri, amintiri, stări unice care îmi dau o mare bucurie sufletească. Faptul că am cunoscut bucuria de a-ți cânta imnul și de a fi rostit oriunde mergi numele România înseamnă mai mult pentru mine decât recompensele financiare pe care le-am obținut după fiecare medalie”.

RETRAGERE: „Va veni și acest moment. Trebuie să mă gândesc bine pentru că nu vreau să rămân în gimnastică și să mă fac de râs. Sunt conștientă că am o vârstă, că durerile vechilor accidentări sunt tot mai prezente și trebuie să știu ce-mi doresc cu adevărat pentru a nu regreta apoi. Deocamdată voi continua să intru în sală și în 2013 pentru spectacolele de început de an și apoi vom vedea”.

2 medalii de aur a cucerit Sandra la JO: la sol (2008) și sărituri (2012)