Senioarele reiau seria concursurilor de verificare
Componentele lotului olimpic feminin de gimnastică reiau din
aceast weekend seria concursurilor internaționale, de verificare.
Astfel, Daniela Andrei și Diana Trenca (foto) vor
evolua la o competiție în Belgia, „Concursul Internațional de
gimnastică”, ajuns la ediția a cincea, care va avea loc la
Complexul Sportiv Poseidon din Woluwe-Saint-Lambert, localitate ce
se află în partea de est a Bruxelles-ului.
Medaliata cu bronz continental la sol, Diana Chelaru va onora
invitația primită la unul dintre cele mai vechi concursuri
europene, care se află deja la cea de-a 35-a ediție, „Memorialul
Blume”, care va avea loc mâine, la Barcelona. Diana a participat și
anul trecut la această competiție obținând locul 3 la individual
compus.
„Sunt două competiții a căror obiectiv este unul de
verificare. La prima am hotărât să trimitem două fete care nu au
prins echipa pentru Europene, să vedem cum se descurcă în concurs,
iar la cea de-a doua a fost invitată Diana Chelaru” ne-a
declarat Anca Grigoraș, directorul tehnic al lotului feminin de
gimnastică.
Celelalte fete din lotul feminin se află în pregătire, la
Deva.