Simona Amânar, principala susținătoare a româncelor la Campionatul European: „Fetele au ocazia să scrie istorie”. Ce a declarat tripla campioană olimpică despre situația gimnasticii românești și ce șanse avem la medalii

Redactor:
Andru Nenciu
Simona Amânar, principala susținătoare a româncelor la Campionatul European:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Tripla campioană olimpică, Simona Amânar, a vorbit într-un interviu acordat publicației Agerpres despre situația lotului feminin de gimnastică în cadrul Campionatului European, care se va desfășura la Cluj Napoca, între 19 – 23 aprilie, susținând că principalul atu al româncelor rămâne faptul că vor avea publicul de partea lor.

Lotul României în cadrul Campionatulul European de la Cluj Napoca este alcătuit din Larisa Iordache, Cătălina Ponor, Olivia Cîmpian și Ioana Crișan. Fosta gimnastă a susținut că această ediție a Europenelor reprezintă pentru unele componente ale lotului național o afirmare, iar pentru altele o certificare a valorii. „Este o mare provocare pentru aceste fete. Pentru unele acest european reprezintă o afirmare, pentru altele o certificare a valorii. Sperăm ca ele să se concentreze total, iar cu sprijinul publicului să facă o competiție la cel mai înalt nivel„.

Simona Amânar a declarat că toate cele patru gimnaste pot obține medalii la Cluj-Napoca, dar, în același timp, a menționat că trebuie să ne raportăm la realitate, amintind faptul că ratarea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro reprezintă „o pată neagră în istoria acestui sport”.” Fiecare dintre cele patru fete au șanse la medalii. Fiind concurs doar pe aparate, au șansa de a participa doar la aparatele la care sunt foarte bine pregătite și cu șanse la medalii. În orice competiție mă concentram să-mi fac exercițiile cât mai bine și fără ratare, apoi mă gândeam la un loc cât mai sus pe podium și, de ce nu, să câștig.

Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți că România vine după un eșec usturător, necalificarea la Jocurile Olimpice fiind o pată neagră în istoria acestui sport. Nu putem începe bătălia fără a ne raporta la realitate, dar fetele împreună cu colectivul de antrenori sunt convinsă că vor da tot ce au ele mai bun pentru a reprezenta România la cel mai înalt nivel și, de ce nu, să fim din nou pe cea mai înaltă treaptă a podiumului„.

De altfel, fosta gimnastă, campioană olimpică la Atlanta și Sydney, a precizat că gimnastica românească se află în plină criză după ce ani la rând s-a aflat constant pe podium la competițiile internaționale majore. „Este o criză la modul cel mai concret. Fiind învățați să ne batem la locul întâi olimpic ediție de ediție, apoi să nu te califici, ce poate fi? Dar aceste momente există în orice sport, și fac trimitere la semifinala Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia, în care țara gazdă, un gigant în domeniu, a fost umilită cu 7-1! Sigur că este dureros momentul, dar trebuie să avem răbdare, să conștientizăm unde suntem, unde am greșit, ce avem de reconstruit și cu siguranță vom redeveni numărul 1„.

Simona Amânar a precizat că gimnastica românească poate reveni în elita mondială, dar este nevoie de bani, de implicare, de răbdare, de o reorganizare a sistemului, precum și de găsirea unor soluții pentru menținerea antrenorilor în țară.”E nevoie de multe … de bani, de implicare, de răbdare, poate de o reorganizare a sistemului, a cluburilor, a menținerii antrenorilor în țară, vedem că în momentul de față ne bat țări ai căror antrenori sunt români, ne bat cu elemente românești … vedeți chiar săritura Amânar„.

România s-a întors anul trecut de la Europene cu două medalii, ambele câștigate de Cătălina Ponor, însă Simona Amânar este de părere că anul acesta se poate mai mult, mai ales că sportivele vor avea publicul de partea lor. Ținând cont că acum există parcă mai multă stabilitate la lot, se lucrează intens, competiția se desfășoară în România, de ce să nu sperăm? Eu sunt optimistă și am deplină încredere în toate cele patru fete care vor participa la aceste Campionate Europene că vor aduce medalii pentru România„.

„Mi-am dorit întotdeauna să particip la o mare competiție acasă, dar nu a fost posibil Doar acum încep să apară bazele competitive în România, și dacă nu era Clujul scăpam și acest moment … însă trebuie să ne bucurăm de prezent, să privim cu încredere spre viitor și, de ce nu, să avem încredere ca în viitorul nu foarte îndepărtat putem organiza un mondial la noi acasă, mai ales că și Timișoara intenționează să construiască o sală deosebită”.

Simona Amânar va merge la Cluj pentru a le transmite direct mesajul ei de susținere.” Voi ajunge la Cluj, deși sunt prinsă destul de mult cu copiii… Băiatul cel mare e clasa a VIII-a, are examenul de capacitate, suntem pe ultima sută cu pregătirea, fetița e la grădiniță, iar noul membru al familiei, Tudor, are doar câteva luni, dar voi ajunge pentru câteva zile împreună cu soțul și doi dintre copilași. Fetelor le voi transmite direct mesajul meu, am încredere în ele, pe Cătălina o cunosc bine, celelalte trebuie să fie concentrate și să creadă în propriile forțe„.


Articol scris de Emma Bârsan

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB:
Dawa, aproape de transferul carierei! Echipe din Premier League au manifestat interes pentru fundaşul FCSB: "Au existat discuţii"
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×