SPECIAL | Montrealul întinde din nou covorul roșu pentru o româncă: „Este una dintre favoritele la aurul de la individual compus”. Larisa Iordache este vedetă pe site-ul Campionatului Mondial de gimnastică
Larisa Iordache este prima stea a gimnasticii mondiale prezentată pe larg fanilor pe site-ul oficial dedicat celei de-a 47-a ediții a Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică, găzduite în perioada 2-8 octombrie, de Montreal. Sub titulatura „” Campionii noștri”, site-ul întrecerii din Canada prezintă câteva scurte biografii ale sportivilor și sportivelor care vor intra în competiție, poveștile unor foste glorii care vor lua parte la întrecere dintr-o nouă postură, de antrenori sau oficiali, și interviuri cu sportivii de top. Primul portet i-a aparținut britanicului Max Whitlock, cel care a anunțat că va prezenta noi diagonale la sol, scopul său fiind acela de a-și trece numele în codul de punctaj, cu propriul element. Larisa Iordache este prima gimnastă care a răspuns întrebărilor organizatorilor.
„Comparată adesea cu Nadia Comăneci, Larisa Iordache a fost star-ul echipei României, de la primul ei concurs internațional, în 2010. Cu patru medalii adunate la precedentele ediții ale Mondialelor, ea este acum considerată una dintre principalele favorite la aurul de la individual compus, la Montreal„, anunță site-ul competiției care o are ca ambasadoare pe „Zeița Nadia”.
Iordache va merge pentru prima dată în orașul în care modelul său din sport a obținut primul „10” din istoria gimnasticii. Canadienii au rugat-o pe Larisa să atace subiecte dintre cele mai variate.
Începutul în gimnastică: „Ieșisem în parc, cu rolele, împreună cu mama și cu fratele meu. Mariana Câmpeanu, care în scurt timp a devenit prima mea antrenoare, a remarcat faptul că eram foarte energică. A întrebat-o pe mama dacă nu ar vrea să mă dea la gimnastică și… așa a început totul.”
Principalele ei calități, ca sportiv: „Multă lume îmi spune că sunt talentată, dar talentul nu înseamnă totul. Dacă nu muncești suficient de mult, nu ai rezultatele pe care le aștepți. Cred că tot ceea ce îți dorești, obții numai după multă muncă și cu antrenament, așa că scopul meu este să îmi depășesc limitele zi de zi.”
Medalia de bronz din concursul de individual compus, de la Mondialul din 2015: „A fost unul dintre cele mai bune concursuri pe care le-am făcut vreodată. Am luptat până în ultimul moment și m-am simțit excelent, m-am bucurat de fiecare moment în parte„.
Cea mai dragă amintire din gimnastică: ‘Argintul de la Campionatul Mondial de la Nanning, din 2014, de la individual compus. Este una dintre cele mai dragi medalii pe care le-am câștigat, mă mândresc foarte mult cu ea„
Obiectivul pe 2017: „Să prind cât mai multe concursuri și să mă bucur în continuare de gimnastică„.
Cântecul favorit: Love On The Brain – Rihanna
Mâncarea favorită: cartofii prăjiți
Filmul pe care l-ar urmări din nou și din nou: Beastly (2011)
Colțișorul ei de Rai: acasă, alături de cei dragi