Sperietură uriașă la Europeanul de Gimnastică de la Cluj: Laurențiu Nistor a părăsit podiumul de concurs pe targă și a fost dus de urgență la spital

  • România și-a pierdut unul dintre cei șase reprezentanți în concursul masculin de gimnastică: Laurențiu Nistor a ratat exercițiul la bară fixă și a fost transportat de urgență la spital, pentru investigații.

16:00 Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a confirmat pentru Agerpres că accidentarea lui Laurențiu Nistor nu este una foarte serioasă. „Nu este nimic grav, Laurențiu are din ce am înțeles doar o contractură la spate. El a rămas nemișcat pentru că șocul respirator a fost destul de dur la contactul cu salteaua. Dar, după cum am spus, este bine din informațiile pe care le am până în acest moment„, a declarat Stoica..

 


Concursul de calificare de miercuri s-a încheiat abrupt pentru Laurențiu Nistor: gimnastul în vârstă de 25 de ani a ratat elementul Covaci în timpul exercițiului de la bară fixă, a căzut și s-a lovit violent de sol, pe burtă, cu corpul încă în extensie, torsionat. Românul a încercat imediat să se ridice, însă protocolul de siguranță a impus intervenția promptă a medicilor. NIstor a fost scos pe targă din arena de conscurs, urcat în ambulanță și dus de urgență la spital, pentru RMN.

Primele informații indică faptul că gimnastul a suferit o contractură la spate. Nistor își mișca mâinile și picioarele când a păsărsit sala, spre bucuria fanilor, dar și a părinților săi care urmăreau din tribună evoluția sa.

Laurențiu Nistor urma să evolueze la două aparate, bară și paralele, însă pentru el, concursul dela Cluj s-a încheiat. Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Andrei Ursache, Vlad Cotuna și Adelin Kotrong rămân gimnaștii din lotul antrenat de Ioan Suciu.

Publicat: 19 04. 2017, 14:51
Actualizat: 19 04. 2017, 16:00