Steaua organizează preselecție pentru gimnastică. Sandra Izbașa: „Le așteptam pe fetițe cu diplome, medalii si surprize dulci”

Steaua organizează preselecție pentru gimnastică. Sandra Izbașa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Clubul Sportiv al Armatei „Steaua Bucuresti” va organiza sâmbătă, 7 iunie, începând cu ora 09.00, o preselecție pentru gimnastică la care sunt așteptate fetițe cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani din București sau din țară. Acțiunea se va desfășura la Sala Mihai Viteazul-Steaua de pe Bdul. G-ral Vasile Milea nr 5-7 (vizavi de Afi Palace Cotroceni) și face parte din proiectul derulat de fundația „Casa Campionilor” și Petrom „Relansarea gimnasticii românești”.

Într-o conferință de presă organizată astăzi de clubul militar, fostele gimnaste steliste Sandra Izbașa și Silvia Stroescu, alături de antrenorul Marius Vintilă și de managerul Roxana Bârlădeanu, au prezentat sala amenajată pentru selecții și au oferit detalii legate de organizarea evenimentului.

Sandra Izbașa: „E un proiect extraordinar, îi felicit pe cei doi antrenori – domnul Octavian Bellu și doamna Mariana Bitang – pentru ideea pe care au avut-o. Am fost în țară la preselecțiile organizate de celelalte cluburi, au fost lucruri frumoase dar cred că aici, la noi la Steaua, va fi cea mai frumoasă acțiune. Le așteptăm pe fetițele care vor veni la preselecție cu diplome, medalii și surprize dulci, suntem nerăbdători să le cunoaștem pe viitoarele noastre campioane”.

Silvia Stroescu: „Este admirabil efortul pe care CSA Steaua l-a făcut pentru organizarea acestei preselecții. Mă bucură faptul că foarte mulți copii doresc să pășească pe drumul gloriei, sper ca la final să și rămână un număr considerabil, astfel încât să putem construi o echipă puternică”.

Marius Vintilă: „Pentru noi este, practic, cea de-a doua acțiune de preselecție. Am desfășurat anterior o campanie amplă în școli și grădinițe, de unde am selectat 1080 de copii. Dintre aceștia, în urma probelor și testelor specifice, au rămas aproximativ 60 de fetițe care vin în program. Nu pot anticipa câți copii vor veni sâmbătă, poate 100, poate 300 sau mai mulți. Noi vom fi pregătiți să-i primim, indiferent de numărul lor, punem foarte mare accent pe calitate”.

În finalul conferinței, sub îndrumarea antrenorului stelist și a celor două campioane olimpice, două fetițe au făcut o scurtă demonstrație a probelor și circuitului pe care îl vor avea de parcurs toți copiii care se vor prezenta la preselecția organizată de CSA Steaua București sâmbătă, 7 iunie, chiar de ziua clubului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Unde a fost surprins Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor se află la mănăstire și e de nerecunoscut  😮
Unde a fost surprins Florin Piersic Jr. în timp ce marele actor se află la mănăstire și e de nerecunoscut…
Gata! PSG s-a hotărât deja, după ce a început discuțiile cu Cristiano Ronaldo
Gata! PSG s-a hotărât deja, după ce a început discuțiile cu Cristiano Ronaldo
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
NEWS ALERT | Antrenorul din Superliga, demis în cantonament! Patronul l-a dat afară: ”Eu nu pot să accept aşa ceva!”
NEWS ALERT | Antrenorul din Superliga, demis în cantonament! Patronul l-a dat afară: ”Eu nu pot să accept aşa ceva!”
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Lovitura grea pentru "Beleaua" Corduneanu. Cel mai temut interlop şi-a găsit naşul mai ceva ca Al Capone
Lovitura grea pentru "Beleaua" Corduneanu. Cel mai temut interlop şi-a găsit naşul mai ceva ca Al Capone
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Tradiţie înfricoşătoare de Bobotează. Cum alungă hâzii din Chintelnic spiritele rele, la început de an
Tradiţie înfricoşătoare de Bobotează. Cum alungă hâzii din Chintelnic spiritele rele, la început de an
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Nu poţi da greş Fiica lui Ion Ţiriac, imagini de vis din vacanţă! Fotografiile pe care le-a apreciat şi Simona Halep
Nu poţi da greş Fiica lui Ion Ţiriac, imagini de vis din vacanţă! Fotografiile pe care le-a apreciat şi Simona…
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Victorie pentru Călin Georgescu. Decizia CCR, „ o lovitură de stat strigătoare la cer”
Victorie pentru Călin Georgescu. Decizia CCR, „ o lovitură de stat strigătoare la cer”
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cinci jucători români luptă pentru calificarea pe tabloul principal la Australian Open
Cinci jucători români luptă pentru calificarea pe tabloul principal la Australian Open
Noua Toyota RAV4 2025 devine fratele mai mic al modelului Land Cruiser
Noua Toyota RAV4 2025 devine fratele mai mic al modelului Land Cruiser
Discursul emoționant al actorului român Sebastian Stan după ce a primit Globul de Aur.
Discursul emoționant al actorului român Sebastian Stan după ce a primit Globul de Aur. "România te iubesc!"
×