Tămîrjan și Drăgoi sunt programate pentru operație
Două dintre „veteranele” lotului olimpic feminin de gimnastică,
Ana Maria Tămîrjan și Gabriela Drăgoi își vor rezolva problemele de
sănătate la începutul noului an. Deși au fost programate la
operație în primele zile ale acestei luni, cele două intervenții au
fost amânate din cauză că Blocul Operator de la Clinica de
Ortopedie din Târgu Mureș a intrat în reabilitare. „În
prima săptămână când ne vom întoarce la Deva vom lua legătura cu
cei de la Clinică pentru ca intervențiile să aibă loc cât mai
repede. Ne-a dat un pic planul peste cap această amânare, dar nu am
avut ce face”, ne-a declarat antrenorul Nicolae
Forminte.
Aflată în plină recuperare după ce luna trecută a suferit o
artroscopie la genunchiul drept, Ana Maria Tâmîrjan
(foto) se pregătește pentru a doua intervenție.
Vicecampioanei europene la bârnă urmează să îi fie extirpat un
chist de la genunchiul stâng, problemă ce a survenit în urma
accidentării la Campionatul Mondial de la Stuttgart, în 2007.
Diagnosticată cu fisură la tibia stângă, Gabriela Drăgoi va fi
supusă și ea unei intervenții chirurgicale, la mai bine de un an de
când acuza primele dureri la picior. „Mi-e un pic frică,
dar mă gândesc că după aceea durerile nu vor mai fi atât de mari
când lucrez. Am văzut cum este să lucrezi așa și cred că e o șansă
să văd cum va fi pe mai departe”, ne-a declarat Gabi.