Tari pe noul Cod!** Europeanul a adus pe tapet un cod de punctaj modificat

Redactor:
Andru Nenciu
Tari pe noul Cod!** Europeanul a adus pe tapet un cod de punctaj modificat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Europeanul din Moscova a adus pe tapet un cod de punctaj modificat

Europeanul de la Moscova a coincis cu prima competiție de după JO 2012 în care pe masa de arbitraj s-a aflat un cod de punctaj ușor modificat. Unele elemente s-au apreciat, în timp ce altele s-au depreciat. Prin prisma medaliilor obținute, se poate afirma că româncele s-au adaptat rapid la schimbările survenite în regulament, iar tandemul Octavian Bellu – Mariana Bitang au găsit încă o dată calea spre a valorifica atuurile fetelor. Conform Comisiei Tehnice, care a elaborat noul cod, două elemente pe care gimnastele le fac la sol sunt cotate cu H (un nou vârf care atestă dificultatea) – maximul ca grad de dificultate al exercițiului era până acum G. Astfel, tsukahara dublă cu 720 de grade a primit 8 zecimi de bonificație, iar Larisa Iordache a executat-o fără greșeală, luând practic ochii juriului. Și tsukahara simplă întinsă a devenit un element cu 8 zecimi de bonificație. O altă modificare a noului regulament prevede ca în timpul exercițiului de la sol. gimnastele să nu mai poposească la colț, înainte de o diagonală. „Practic nu mai ai timp să inspiri și să expiri. Trebuie să pleci imediat”, explică o fostă mare gimnastă.

CE ZICE BITANG

„Întotdeauna prima competiție după Jocurile Olimpice este mai dificilă, pentru că perioada de pauză e mai mare, se schimbă codul de punctaj, revenirea e mai grea. Noi am pierdut și mai mult, pentru că din echipa de la Londra nu mai sunt aceleași fete. Referitor la Europenele de la Moscova, nu am ce să le reproșez fetelor noastre, chiar dacă au mai fost mici greșeli, ele și-au făcut treaba”, a declarat Mariana Bitang (foto) pentru Mediafax.
Dincolo de schimbările de ordin regulamentat, în lotul feminin al României s-a ivit și o premieră la Europeanul de la Moscova: a fost primul în care fetele au concurat cu palmiere la paralele – aparatul la care România șchioapătă de ani buni. Regula a fost impusă de Mariana Bitang în 2012 la antrenamente.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×