ULTIMA ORĂ‚ | Cătălina Ponor se va retrage din gimnastică după Campionatul Mondial de la Montreal

Cătălina Ponor se va retrage din gimnastică după Campionatul Mondial de la Montreal. În vârstă de 30 de ani, Ponor va încerca să câștige singurul titlu care-i lipsește din vitrină.

Ponor va pune punct unei cariere spectaculoase. Ajunsă la 30 de ani, gimnasta născută la Constanța se va retrage după Campionatul Mondial de la Montreal. De altfel, titlul mondial este singurul care-i lipsește din impresionantul palmares.

Cătălina Ponor s-a născut pe 20 august 1987, la Constanța și a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice: Atena 2004 și Londra 2012. La JO 2004 a fost fenomenală, reușind să câștige trei medalii de aur: pe echipe, la bârnă și la sol. De la Londra, Ponor s-a întors cu argintul la sol și bronzul pe echipe.

Are în palmares și 13 tituluri europene – ultimul chiar în acest an, la Cluj – dar niciunul mondial. La Rio 2016, a fost purtătoarea drapelului României la deschiderea Jocurilor Olimpice. Cătălina Ponor este una dintre cele mai mari gimnaste din istoria României.

Publicat: 03 10. 2017, 19:20
Actualizat: 03 10. 2017, 19:21