Un destin românesc!** Steliana Nistor a fost marginalizată!

În 2007, Sibiul devenea capitala culturală a Europei, iar cea
mai cunoscută fiică a orașului, Steliana Nistor (20 de ani),
strălucea pe podiumul Mondialului de la Stuttgart, cucerind două
medalii de argint (individual și
bârnă). Era anul de grație al Stelei, dar punctul culminant al
carierei o împiedica să fie martora renașterii culturale, plină de
evenimente de soi sau spectacole alese jucate pe malul
Cibinului.

La trei ani distanță, lăcașul de la poalele Făgărașului își menține
același spirit și efervescență creativă, deschizându-i larg porțile
micuței, retrasă la finele lui 2008 din cauza durerilor groaznice
de la coloană. Acum, Stela e tot timpul acasă. Nu i se mai face dor
de Piața Mare sau de Podul Minciunilor, nu-și mai pregătește geanta
pentru interminabilele cantonamente sau pentru concursurile
poziționate pe diverse meridiane, dar pică fără reacție în paharul
de melancolie când vine vorba de sportul care a purtat-o pe brațe.
Și chiar și-a păstrat programul de gimnastă, cu obișnuitele
tabieturi… gen somnul de după-amiază.

Antrenorii văd,
sportivii simt!

E aproape ora trei și la capătul firului, cu o voce puțin
surprinsă, ușor iritată, Stela ne ia parcă la întrebări. „Ce vreți
să mai aflați despre mine? Mai bine să nu mai știe lumea nimic de
mine! Oricum, nimeni din sport nu mai m-a sunat de mult timp”, ne
întâmpină actuala studentă în anul doi la Facultatea de Educație
Fizică și Sport din Sibiu. Rămânem pe poziții, aducem în discuție
perioada JO din Beijing și parcă tindem să ne împrietenim. „Să știi
că mi-e foarte dor de gimnastică și chiar aș mai fi vrut să
continui, dar sunt conștientă că, din cauza durerilor, aș fi putut
să-mi risc sănătatea pentru că sacrificiile în gimnastică sunt
imense. Știți cum e? Tehnicienii văd, dar sportivii sunt cei care
simt! Uite, acum fac Școala de Antrenori, la București, și nu-mi
rămâne decât să trăiesc cu visul că îi voi putea aduce pe viitorii
mei elevi la un nivel pe care l-am atins și eu. Bine, până acum
n-am primit nicio ofertă de antrenorat”, ne mărturisește pe un ton
ce-i trădează alternativ regretul și speranța.

Surplus
de kilograme, dureri mai mari

Iar starea ei actuală e perfect justificată, pentru că Nistor
face parte din echipa marilor talente ale României, retrase mult
prea prea devreme și mult prea brusc. Iar cum în România sistemul
își respinge de regulă campionii pe care i-a produs, miniona
ardeleancă a ales să trăiască din renta viageră și să-și
reclădească, la Sibiu, o altă viață. „Dar să știi că și acum am 44
kg, ca în timpul carierei. Beau numai apă plată, nu mai mănânc
ciocolată… Dacă mă îngraș, durerile la coloană le simt mai
accentuat. După ce m-am lăsat, ajunsesem și la 55 kg și nici nu-mi
plăcea cum arătam, dar am ținut regim. Acum, mănânc mult și des,
dar nu mai mă îngraș. Să vă învăț secretul meu pentru a mă menține
așa: întotdeauna mă ridic de la masă în momentul în care simt că
tot ar mai intra ceva în stomac!”, zâmbește Steliana.

„Mă
mulțumesc și cu ce am strâns”

Poate veți mustăci, dar silueta actuală o ajută pe micuța de
1,55 m să răzbată chiar și în baschet, o adevărată religie în
Sibiu, „propovăduită” prin performanțele lui CSU Atlassib. „Joc
mereu și nu lipsesc de la meciurile echipei mele favorite. Alt
sport nici nu-mi place”, continuă Steliana. Nu se apropie însă de
marea sa iubire, gimnastica, sportul care i-a oferit mai mult
satisfacții sufletești: „Sincer, pe plan financiar, nu pot să zic
că-s mulțumită cu ce am strâns. Dar, ce să fac… mă mullțumesc și
cu atât”. E declarația de bun-simț a unui fost sportiv de top
român, unul care poate n-a fost îndeajuns de valorificat în timpul
și după finalul carierei. Să ne mai mire oare că marile gimnaste
pleacă să antreneze peste Ocean!?

„În România de azi e foarte greu să te descurci în
viață”
, Steliana Nistor, 20 de ani

Publicat: 10 03. 2010, 08:05
Actualizat: 10 03. 2010, 15:17