de Andru Nenciu
Producător: Cezar Helmis, Editor: Andrei Boruzescu
Imagine: Romică Croitoru, Dorel Avăcăriței
Stă o clipă în cumpănă. Dă din cap afirmativ. Ne întâmpină cu eleganță. Cere o sticlă cu apă. Plată. Acceptă interviul. „Doar câteva întrebări!”. „Sigur, Sandra. Trei! Sau Treisprezece”. Știm că nu ne vom respecta cuvântul. Dar îndrăznim. E de o frumusețe îndrăzneață. Tipa cu o carieră măreață. E naturală. Nu scoate oglinda din poșetă. Nu-i scotocim în viață. Despicăm gimnastica. Nu ne crede. Sau poate se joacă? Și-aruncă telefonul. Își pune lavaliera. O privim pe furiș. Și colegii de la camere. Și Romică. Și Dorel. Și din regie. Dialogăm. Ne tachinează. E pe picior de fugă. Se aprind luminile. Se adresează publicului. De probă. „Zi-mi două cuvinte!”. „Două cuvinte”. Trei. Doi. Unu. Începem.
Sandra Izbașa (24 de ani) a început gimnastica la vârsta de 4 ani, în 1994. FOTO: Alexandru Hojda
Bună, Sandra. Ne-ai spus înaintea interviului că abia aștepți să mănânci. Nu te întreb ce ai mâncat azi, te întreb doar ce mai faci? Fac foarte bine, mulțumesc pentru invitație, sunt bine. Aștept să închei ziua cu succes, pentru că am început-o de dimineață și îmi doresc să o termin cu succes.
Tu vei reveni în sala de gimnastică, ai niște performanțe extraordinare, dar evoluezi într-un sport despre care se spune că viața gimnastelor nu este una foarte lungă. Ce te-a determinat să revii și când vei reveni în sala de gimnatică, la antrenamente? De ce viața de gimnastă se încheie foarte repede? Pentru că majoritatea sportivelor s-au retras la vârste fragede, când puteau să mai continue, dar în momentul respectiv ele au decis să se retragă. Eu fiind mai aparte – și numai eu, au mai fost două-trei exemple de fete care au depășit pragul de 20 de ani – pur și simplu mi-am dorit să demonstrez că reușesc să fac față și la 22 de ani, să aduc o medalie sau medalii importante pentru țara noastră și ce mă determină să continui să practic gimnastică de înaltă performanță ar fi o mică nebunie de ajunge la a treia ediție a Jocurilor Olimpice, ceea ce ar fi, la noi, o premieră în România. Nu știu cum o să se catalogheze, cum o să ne judece lumea, chiar nu mă interesează. Eu vreau să îmi răspund la o întrebare: Dacă aș reveni în gimnastică, aș mai face față noului cod de punctaj? Pur și simplu, pentru mine. Dacă nu fac față, foarte bine, mă mulțumesc cu ceea ce am realizat până acum. Și dacă faci față și iei medalie? Doamne ajută! Îmi doresc din suflet! Pentru că totuși, este un an pe care totuși consider că ți-l sacrifici, într-un sens pozitiv, dar care îți dorești, până la urmă, să îți aducă și anumite satisfacții. Dacă nu se va întâmpla exact așa cum îmi propun, nu este niciun fel de problemă, măcar mi-am răspuns la întrebarea – dacă aș fi revenit în acest sport, aș mai fi făcut față? Acum, măcar încerc. Nu știu cum o să mă judece lumea, chiar nu mă interesează, eu îmi doresc să îmi ating obiectivele.
Sandra Izbașa, la Gala ProSport din 2012, eveniment ce a reunit aproape toți medaliații olimpici din istoria României. Foto: Răzvan Lupică
Mărturisesc că am fost în sală la evoluțiile tale de la Beijing și mie mi se pare că a trecut o viață de atunci. Cam cât ți se pare că a trecut? Parcă ieri a fost! Din 2008 consider că m-am maturizat destul de mult și pe mine nu pot să zic neapărat că m-a marcat 2008, cât 2012, fiindcă am venit după o accidentare, în care lumea nu mi-a mai dat nicio speranță și a venit medalia de la sărituri – un aparat pe care l-am antrenat doar doi ani, fiindcă nu mi-a permis nici starea de sănătate și pentru mine, aparatul sărituri era un pic incert – dacă pot să fac cele două sărituri sau nu. Cu ajutorul antrenorilor, care mi-au oferit încrederea necesară pentru a-mi depăși pragul, am reușit să cuceresc medalia de aur la Jocurile Olimpice și nu numai – și la cele două Campionate Europene, consecutiv.
Tu vei reveni în sală acum. Când crezi că vei atinge, sau când ți-ai propus, sau când ți-au propus antrenorii – să atingi nivelul tău obișnuit? Pur și simplu am avut o simplă discuție, le-am prezentat dorința mea. Au fost încântați, mi-au spus să mă pregătesc ușor-ușor, pentru că le-am povestit despre obiectivele mele până la jumătatea anului, fiindcă mai am și facultate – trebuie să închei facultatea cu succes , pentru că așa îmi doresc – și apoi pot să mă gândesc cu seriozitate la ceea ce îmi doresc pentru Campionatele Europene de anul viitor și pentru Jocurile Olimpice de la Rio. Acum, ne dorim să avem în principal sănătate, de restul ne ocupăm. Și de intrat în sală, intru când îmi permite timpul și mă antrenez, în momentul de față, așa cum consider eu. Dar, într-adevăr, am nevoie de dânșii, fiindcă ei îți concep un anumit program pe care să îl duci și să îl suporți, ca și rezistență. Și contează foarte mult, pentru că trebuie să ai o constanță în ceea ce faci: nu poți astăzi să vii la sală, mâine să te plimbi sau să faci alte lucruri. Așa că prefer să mă integrez ușor-ușor în lot, dar cu toate că nu am anunțat oficial, o să se vadă probabil revenirea mea, pas cu pas, pentru că până la urmă, este o dorință a mea, nu este nimic obligatoriu.
„Am concurat pe noul cod, în 2013. Este mult mai dificil la sol fiindcă nu mai ai voie să te odihnești pe colț sau să vizualizezi diagonala pentru că urmează să faci un element dificil pentru că acum nu mai e de ajuns să faci doar un element, trebuie să fie și dificil și executat corect”
„La sărituri trebuie să sari din note mari de execuție, să faci o săritură cât mai grea, ca să iei notă mare. La paralele, s-au mai schimbat, de exemplu eu cu paralelul de la Londra am pierdut o zecime la legare, iar la bârnă mari modificări nu sunt”
Sandra IZBAȘA
Revenirea ta în arenă o așteaptă fani din toată lumea. O așteaptă și foști colegi de-ai tăi, chiar și de școală, iar printre foștii tăi colegi se află și Irina Begu, cea care, într-un interviu pentru ProSport, acordat săptămâna trecută, spunea că vrea să mergeți împreună la Rio și că urmărește peste tot evoluțiile tale. Care e legătura dintre tenis și gimnastică și ce te leagă de Irina Begu? Pentru că știu că ați fost colege de școală… Am fost colege de școală în clasele I-VI, pentru că în clasa a șasea, în semestrul doi, eu am plecat.
Cum? Unde? Da, în lotul olimpic de juniori. Ne leagă foarte multe amintiri plăcute. Bineînțeles ne-am petrecut câțiva ani buni ca și colege de școală și prietene, în același timp, și mă bucur pentru că am păstrat această legătură. Și mai ales – nu mai știu în ce an, ne-am propus ca odată și odată să ne întâlnim în Satul Olimpic și să ne povestim. Iar lucrul acesta s-a întâmplat în 2012 și a fost atât de emoționant, atât pentru mine, cât și pentru ea. Doamne ajută! Eu îi doresc mult succes, să ajungă la Rio! Cât despre mine, eu nu pot să spun că voi ajunge la Rio. Îmi doresc, bineînțeles, pentru că până la urmă, pentru asta mă lupt, dar o să pot să fiu sigură pe mine atunci când o să particip la Campionatele Europene și o să fiu în apropierea Jocurilor Olimpice și atunci o să pot să zic: „Da, voi face parte din echipa respectivă!”. Până atunci este mult spus pentru mine, fiindcă că eu am ieșit din activitate, iar Irina se află încă în activitate și are toate șansele să ajungă la Rio dacă e sănătoasă.
„Simona este un fenomen. Îmi place determinarea ei”
În activitate este în acest moment, în tenisul profesionist, și Simona Halep, cea care se află pe locul trei în lume, cea care reușește să obțină performanțe extraordinare. Tu, ca iubitor de sport, cum o percepi pe Simona? Ce-ți transmite când o vezi pe teren? Simona este un fenomen, pentru că, având în vedere că au trecut atâția ani în care tenisul românesc nu a mai scos vreun sportiv semnificativ, să ajungă în primii trei… Pentru ea, tot respectul, fiindcă știu ce înseamnă munca și o susținem de unde putem. Eu, mai mult din fața televizoarelor, dar îmi place cum joacă, îmi place determinarea ei, se vede că s-a schimbat destul de mult față de început și Doamne ajută să ajungă pe locul întâi!
Pentru că știm că timpul tău este foarte prețios, îți voi adresa o ultimă întrebare – să spunem că la Rio vei avea puțin timp liber. Ai putea să te duci la un meci de tenis și al Irinei Begu și al Simonei Halep. Le-ai invita să vină în sala de gimnastică? Eu le-aș invita… doar că nu depinde de mine! Depinde și de programul lor, fiindcă în Satul Olimpic știm foarte bine cum se desfășoară lucrurile, așa că totul depinde de ele. Dacă au liber și își doresc să participe la o calificare a noastră, sau la o finală de-a noastră, cu drag. Nu sunt în măsură să le invit, dar cu drag ar putea să intre în sala noastră de gimnastică.
Infografie: Veronica Popescu (ProSport)
Și pentru că ziariștii spun întotdeauna că adresează ultima întrebare și nu se țin de cuvânt… Tot timpul!
Acum vine chiar ultima: ce ți-au zis părinții tăi când le-ai spus că revii în gimnastică? Au fost plăcut surprinși. I-am întrebat în primul rând: „Voi ce-ați spune dacă aș reveni?” Și s-au blocat un pic (n.r. – face o mică pauză) și mi-au spus că au încredere în deciziile pe care le iau, că mă vor susține în orice vreau eu să fac. Și mi-au spus să iau totul pas cu pas, calculat, să nu mă arunc, pentru că eu ceea ce am avut de demonstrat, am demonstrat. Acum, rămâne doar să fac acest lucru pentru că așa mi-l doresc eu și pentru că este o ambiție de-a mea să ajung la a treia ediție a Jocurilor Olimpice. În rest, ei îmi vor fi alături, la fiecare pas prin care o să trec. Și știu sigur că va fi greu!
„Mi-ar plăcea ca interesul față de gimnastică să crească, chiar dacă este mai puțin înțeleasă față de tenis sau față de fotbal”
Îți mulțumesc pentru prezența în această emisiune și noi cu siguranță ne vom îndrepta mereu pașii și spre sala de gimnastică…
Doamne ajută! Mi-ar plăcea ca interesul față de gimnastică să crească, chiar dacă este mai puțin înțeleasă față de tenis sau față de fotbal. Noi putem să le oferim detalii, dacă își doresc să învețe ceea ce facem noi, pentru că este un sport frumos, un sport armonios. Ne dorim ca printr-o selecție pe care am făcut-o să aducem cât mai mulți copii să practice acest sport, nu neapărat de înaltă performanță, dar ca să se dezvolte armonios. Și pur și simplu și mintea ți se dezvoltă altfel, poți altfel să jonglezi cu treburile în viața de zi cu zi.
„Dacă ar intra măcar o zi să vadă ceea ce se petrece în spatele unui concurs – un minut 30 pe care îl prezentăm pe fiecare aparat – să vadă câtă muncă este în spate, și-ar da seama că și noi suntem excepții”
Dacă la Beijing 2008 unii fani ai sportului au stat mai mult cu ochii pe maratonul Constantinei Diță și au ratat aurul Sandrei Izbașa, sau dacă la Londra 2012 unii au fost fascinați de inteligența, precizia și norocul, să-i zicem, lui Alin Moldoveanu, ce vor descoperi la Sandra Izbașa sau la altă gimnastă în 2016? Noi, din păcate, sau… bine, este și din păcate, dar și din fericire… gimnastica, pentru România – a fost așa… „este normal să aducem medalii”! Dar nu, nu e! Am învățat oarecum prost lumea! Fiindcă, dacă ar intra măcar o zi să vadă ceea ce se petrece în spatele unui concurs – un minut 30 pe care îl prezentăm pe fiecare aparat – să vadă câtă muncă este în spate, și-ar da seama că și noi suntem excepții. Chiar dacă gimnastica a obișnuit să aducă medalii, și noi suntem excepții! Adică, tot respectul pentru ceilalți sportivi care s-au remarcat la diverse ramuri sportive, și noi ne-am făcut remarcate prin inteligență, prin devotament, pentru că până la urmă, ca să practici un sport de înaltă performanță, îți trebuie și inteligență, să faci și sacrificii – dar frumoase, să poți să colaborezi cu antrenorii, să fii conștient de ceea ce ți se cere și să le oferi ceea ce vor ei, până la urmă. Așa că, și gimastica se chinuie din răsputeri să se mențină, pentru că nu pot să spun că am coborât foarte mult. Doar că noi ne străduim să ne menținem la un anumit nivel, așa că avem nevoie de susținerea lor, în fiecare moment, nu neapărat la competițiile majore, cum ar fi Campionate Europene, Campionate Mondiale. Cel mai mult simțim că la edițiile de Jocuri Olimpice – atunci sunt cei mai mulți suporteri. Nu, noi avem nevoie tot timpul de ei, fiindcă și nouă ne crește încrederea și putem să prezentăm cu totul și cu totul altceva. Și mai ales cele mici, care vin acum din urmă, au nevoie de acest suport.
Noi vă susținem și promitem că nu vom intra în sala de antrenament cu o ciocolată în buzunar. Aaa, nu se mai poartă asta! Puteți să intrați lejer cu ce doriți, chiar din punctul acesta de vedere s-au modificat multe lucruri, dar acceptăm și fără ciocolată de data asta. Asta e.
Mulțumesc. Și pentru că tot am intrat în prelungiri, noi îți lansăm provocarea ca după Rio să vii cu a treia medalie de aur și cu siguranță va ieși o poveste frumoasă. Este muuult spus! Dar… mulțumesc. Este mult spus să revii în țară cu o medalie de aur! În primul rând este o presiune, ceea ce nu vreau să îmi creez, pentru că nici în 2008 nu mi-am creat presiune, nici în 2012. Pur și simplu m-am dus să îmi prezint integralele cât am putut eu de bine și lumea m-a lăsat în pace și am știut ce să fac. Doar că acum pretenția de a aduce încă o medalie de aur, la a treia ediție, este destul de dificilă, având în vedere că știm cu cine ne luptăm. Mi-ar plăcea pur și simplu să vin cu o medalie. Satisfacția de a aduce un plus pentru România, o medalie în plus – ce te poate mulțumi mai mult?
De unde ai puterea de a reveni? Cred că puterea de a reveni contează mai mult decât o medalie. Medalia vine în urma pregătirii pe care ai depus-o timp de un an de zile sau de când de pregătești. Așa că mai întâi să-mi revin și apoi să vorbim și de medalii. Vorbim de medalii după ce le câștigăm.
Sandra, la un pictorial pentru revista Ce se întâmplă, doctore?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER