VIDEO | O gimnastă de 88 de ani face furori la aparatul la care concura înaintea primului război mondial!
Nemțoaica Johanna Quaas în vârstă de 88 de ani nu este o bunică obișnuită. Nu este preocupată de croșetat ciorapi, sau de copt prăjituri, ci de sala de gimnastică, unde Quaas reușește să uimească lumea cu evoluția sa la paralele. Bătrânica este o fostă gimnastă, care nu și-a pierdut îndemânarea pe care o avea în 1934 când participa la concursuri.
Regimul politic din Germania nazistă a forțat-o pe Johanna Quaas să renunțe la gimnastică și să antreneze o echipă de handbal, pentru ca după război să revină la marea dragoste, gimnastica. Quaas a scris și o carte despre sportul preferat , iar în 2012 a intrat în Cartea Recordurilor pentru performanța de a fi ” Cea mai vârstnică gimnastă practicantă”.