Viitorul sună bine. Junioarele au obținut medalii în cinci din cele șase finale la Europene
- Înaintea finalelor pe aparate de la senioare, junioarele au obținut duminică dimineață trei medalii de argint: Laura Jurcă la sărituri și Andreea Iridon la sol și bârnă
- În zilele precedente la Sofia, Laura Jurcă a mai câștigat argintul la individual compus, iar echipa s-a clasat pe locul 3
Ziua de duminică a Campionatului European de gimnastică de la Sofia a început cu emoții pentru noi încă de la prima oră. Prima finală din concursul junioarelor a debutat cu evoluția Laurei Jurcă, medaliata cu argint din concursul individual compus. Laura a intrat în concurs hotărâtă, a pus în picioare ambele sărituri, iar la jumătatea finalei era pe primul loc. O finală în care au mai fost prezente și campioana absolută, rusoaica Angelina Melnikova, și britanica Elissa Downie, aceasta din urmă calificată în finală cu cea mai mare notă și care de altfel avea să își confirme statutul de favorită câștigând finala cu o medie de 14 633. Bravo Laura, încă o medalie, tot de argint, iar sportiva mai are o finală la sol.
Laura Jurcă a obținut medalii în fiecare zi de concurs. În finalele pe aparate, gimnasta a urcat pe locul 2 la sărituri
La paralele nu am avut, din păcate, nicio reprezentantă, finala încheindu-se cu o dublă a rusoaicelor Daria Skrypnik și Angelina Melnikova, podiumul fiind completat de Maike Enderle din Germania.
Emoțiile reîncep pentru noi odată cu finala la bârnă. Avem două reprezentante, Andreea Iridon și Anda Butuc. După prezentarea gimnastelor, galeria română își intră în rol și scandează numele țării noastre. Rusoaica Tutkhalian deschide finala, Andreea va concura a patra, iar Anda Butuc va fi ultima concurentă. După rusoiaca Melnikova, notată cu 14 575, a venit rândul Andreei Iridon, încurajată dintr-un colț al sălii de colegele senioare. 14 433 și Andreea e pe locul 2. Păcat de ratarea Andei Butuc, o gimnastă foarte elegantă, cu o prezentare deosebită! Rămânem cu argintul Andreei Iridon și privim deja către sol, unde avem din nou două reprezentante, Laura Jurcă și Andreea Iridon.
Ca și la sărituri, Laura deschide concrusul, Andreea este a patra. Evoluție dinamică a Laurei, 4 diagonale (cu o aterizare joasă, din păcate, la cea de-a treia după saltul înainte și o penalizare de o zecime pentru că a ieșit din covor), dar un dublu grupat frumos pe final de exercițiu. 13 633 și așteptăm evoluția Andreei. După britanica Lyons notată cu 14 033, urcă pe podium Andreea noastră, proaspăt medaliată cu argint la bârnă. Ne ținem răsuflarea și privim cu încântare eleganța execuției. Poză de final după o ultimă diagonală bine aterizată, 13 966 și Andreea e pe doi, după britanica Lyons. Impresionantă evoluția compatrioatei lui Lyons, Amy Tinkler. Un dublu întins perfect aterizat pe prima din cele 4 diagonale puse în picioare fără prea mari emoții, mult dinamism și Tinkler e la egalitate cu Andreea noastră.
S-au încheiat finalele junioarelor, 3 finale cu prezențe românești și încă 3 medalii, toate de argint. Le recapitulăm: Laura Jurcă la sărituri, Andreea Iridon la bârnă și sol. Nu putem trece cu vederea prestația foarte bună a britanicelor, care au câștigat două finale astăzi, sărituri și sol, plus un argint, tot la sol.
Interviu Andreea Iridon
Andreea, ești mulțumită?
Da (zâmbește)
Se putea mai mult la bârnă?
Da, se putea. Era bine dacă nu erau acele dezechilibrări.
Te așteptai să câștigi medalie la sol?
Nu, nu mă așteptam. E o compensație frumoasă.
Ce urmează pentru voi?
Jocurile Olimpice pentru tineret din China, unde sperăm să ne facem cât mai bine exercițiile și să luăm cât mai multe medalii.
Corespondență din Sofia: Mădălina BARBU
Foto Florin Mihuț