Vin banii!

După Olimpiada de la Beijing, COSR a stopat primele olimpice, în
ideea de a evalua mai întâi potențialul pentru Londra 2012.

Medaliile aduse pe final de an la scrimă și gimnastică l-au
convins pe Octavian Morariu că „avem cu ce”, astfel că, de la
finele acestui an, se va relua programul intitulat „Pol România”.
Pe scurt: vin banii pentru cei mai buni sportivi și tehnicieni
români.

„Este absolut firesc să reluăm finanțarea, gândindu-mă la
Covaliu și echipa lui de la scrimă, la gimnastică, la canotaj și
handbal fete. Nu vom deschide programul pentru toți, ci doar acolo
unde există seriozitate și un plan concret pentru Londra”, a
declarat Morariu.

Fonduri
există, dar sunt condiționate

COSR și-a evaluat finanțele și a făcut calculul că poate include
în „Pol România” 150 de sportivi și antrenori. Cu o singură
condiție: Ministerul Finanțelor să nu mai restricționeze utilizarea
banilor rezultați din taxa pe viciu (accize de la alcool și tutun).
„Fiind socotiți bani publici, suntem blocați de legea achizițiilor
publice. Avem nevoie de acești bani în «Pol România», dar nu-i
putem folosi. Vorbim de 1-2 milioane de euro pe an, bani care pot
ajunge la sportivi și antrenori. Totul depinde de o singură
semnătură de la Ministerul Finanțelor”, a mai spus Morariu.

Publicat: 21 10. 2009, 09:17
Actualizat: 21 10. 2009, 09:19