Gol cu crosa

„Dobrin al gheții” a dovedit că poate conduce un club de fotbal la fel de bine cum s-a descurcat cu pucul și crosa

Cel supranumit „Regele gheții”, Doru Tureanu (55 ani),  a dat o palmă morală sportului care i-a oferit cele mai multe satisfacții. Uitat de oficialii forului de la „Mihai Flamaropol”, acesta a devenit președinte la echipa de fotbal, Comprest Gim, cu care a promovat în Liga a III-a.

„Ignoranța unora”, „dorința de a ajuta și de a pune în joc în folosul unui lucru bun experiența acumulată” sau „ambiția de a demonstra că încă mai sunt resurse” sunt doar câteva dintre motivele pe care Doru Tureanu le enumeră într-un glas ca fundal al trecerii sale de la hochei la fotbal. Ștafeta a preluat-o în urmă cu trei ani, când, la rugămintea omului de afaceri Marian Lumânare, a acceptat să consilieze o echipă din Liga a IV-a, Comprest Gim. Acum se mândrește că băieții lui au promovat în eșalonul valoric superior. „Dacă pui multă pasiune, ambiție și încredere în ceea ce faci, e imposibil să nu iasă. Doar un gol marcat în tinerețe se mai compară cu ce am simțit când băieții m-au aruncat în sus la meciul de promovare”, surâde el.

El asigură arbitrajele corecte

Prezent în tribună la toate meciurile echipei, Doru Tureanu aduce, pe lângă încurajări, și decizii echidistante ale arbitrilor. „Îi mai consiliez pe băieți, mă mai implic la transferuri… Dar foarte important e că prezența mea asigură arbitraje corecte. Nu știu de ce, poate pentru că mă respectă sau poate că se știe de prietenia cu Mircea Sandu”, susține Tureanu. De altfel, legătura cu președintele FRF se pierde mult în vremea tinereții, când cei doi jucau împreună la CSȘ 2. Dar acum contează prezentul, care înseamnă Liga a III-a a fotbalului românesc, încă o provocare pentru Doru Tureanu.

 “În Liga a III-a e mai greu. Suntem abia în primul an și, deocamdată, ne dorim să ne menținem aici. E o perioadă mai grea acum, cu criza, însă mai există și oameni cu suflet mare care ne vin în ajutor”, Doru Tureanu

Hocheiul, marea dezamăgire de acum

Bucuria pe care o trăiește nu poate șterge amărăciunea provocată de atitudinea celor care reprezintă sportul său de suflet, hocheiul. „Toți mă întreabă de ce nu ajut și acolo. Însă, atâta timp cât nimeni din hochei nu m-a sunat, ce pot să fac? Rămân cu bucuria că oamenii își amintesc de mine și mă respectă pentru tot ce am dat acestui sport”, mărturisește Tureanu.

„E dureros să fii uitat de cei care formau înainte familia ta. Dar viața merge mai departe și acum îmi împart bucuriile și tristețile în jurul fotbalului”, Doru Tureanu