Golf în scop caritabil
Sport, scop caritabil, voie bună și mai ales prilejul de a fi
împreună oferit tuturor celor care iubesc performanța. Toate
acestea s-au regăsit în weekendul trecut în cadrul celei de-a șasea
ediții a turneului de golf caritabil Henkel TransylvaÂnian Amateurs
Championship 2010.
Organizată pe cel mai mare teren de golf din România, complexul
„Paul Tomița” din Pianu de Jos (jud. Sebeș), competiția s-a
desfășurat în premieră sub umbrela Asociației Europene de Golf
(EGA), contând ca etapă din Campionatul European de golf pentru
amatori.
Supervizat de campioana olimpică Gabi Szabo, Open-ul Henkel a
reunit la start peste 40 de jucători, la finalul întrecerii
impunându-se Laurențiu Coman (foto), care a fost, de altfel, și
principalul donator.
Astfel, ca în fiecare an, continuând tradiția Henkel Golf Cup, s-au
strâns două tone de detergent care vor fi donate Spitalului
Municipal Sfânta Sofia din Sebeș, dar și altor spitale din
țară.