Qatar a primit dreptul să găzduiască ediția a 24-a a Campionatului Mondial de handbal masculin, astfel că și-a dorit ca toate lucrurile să fie la superlativ: organizare de excepție, echipă care să se bată la medalii, săli arhipline.
Partea sportivă a fost rezolvată prin naturalizarea a 10 handbaliști, care au ajuns inclusiv în finala Champions League (cazul portarului Danijel Saric), dar și aducerea antrenorului Valero Rivera, care a câștigat titlul mondial la ediția precedentă cu Spania. Șeicii le-au plătit handbaliștilor zeci de mii de euro pentru a accepta să joace în ianuarie pentru Qatar. Rezultatul final este cel scontat, naționala țării gazde a prins semifinalele după ce a eliminat Austria și Germania.
Cu ajutorul banilor, Qatar a rezolvat și ambianța în arenă la jocurile propriei reprezentative. A „închiriat” o galerie profesionistă din Spania pentru a ajuta echipa lui Rivera. Cei 60 de iberici din Cuenca, Bilbao și Valencia au avut asigurat cazarea la un hotel foarte bun, transportul, accesul la tot Campionatul Mondial și „prime”. În total, cheltuială de aproximativ 2.000 de euro pentru fiecare suporter.
„Am primit o ofertă destul de bună pentru a crea atmosferă la meciurile Qatarului, chiar dacă a jucat și împotriva Spaniei. Totul a fost plătit de gazde”, a declarat unul din membrii „Furia Conquense”, o galerie extrem de vocală la meciurile echipei de handbal Ciudad Encantada. Mai mulți spanioli din galeria spaniolă au primit oferta de a suține naționala Qatar, însă nu toți au putut efectua deplasarea din cauza faptului că nu s-au putut învoi de la servicii.
Fanii iberici s-au deplasat în Qatar cu tot arsenalul, cu tobe, saxofon, trâmbițe. Mai mult, au tradus versurile din spaniolă în engleză, iar în loc de „Cuenca” au folosit „Qatar” la scandări.
În decembrie 2014, Associated Press a efectuat un reportaj în Qatar cu muncitorii veniți pentru a lucra la bazele sportive pentru Mondialul din 2022 și a descoperit, printre altele, faptul că aceștia erau plătiți cu câte un dolar pe oră dacă accceptau să fie suporteri la dibverse evenimente sportive.
La meciul din sferturi dintre Qatar și Germania (scor 26-24), gazdele au ajuns să aibă în tribune aproximativ 15.000 de spectatori. Mondialul a ajuns în faza semifinală, programul fiind următorul: Qatar – Polonia (vineri, ora 17:30), Spania – Franța (vineri, ora 20:00).
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER