Meciul de la Baia Mare a început cu 7 minute de întârziere, pentru că oficialii gazdelor au ținut să le felicite pe fetele de la Oltchim.
Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare a fost ieri arhiplină la meciul cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, peste 2.500 de spectatori venind să le vadă la lucru pe finalistele Ligii Campinilor. Oficialii formației gazdă au ținut să le ofere flori fetelor lui Radu Voina, meciul începând din acest motiv cu 7 minute de întârziere! Succesul vâlcencelor, scor 35-31, nu i-a intristat foarte mult pe fanii gazdelor, care la final au intrat pe teren pentru o sesiune de autografe.
Tehnicianul Radu Voina părea să fie deja cu gândul la meciul de pe 8 mai de la Viborg. „Mă bucur că am încheiat un ciclu greu, în care am avut 3 deplasări într-o săptămână. Începem deja să ne concentrăm la meciul de la Viborg. Sunt plăcut surprins că la Baia Mare a fost și de această dată sala plină, aici sunt cunoscători ai handbalului. Avem un avantaj că jucăm returul acasă cu Viborg, dar e un dezavantaj că nicio jucătoare nu a mai jucat într-o finală”, a declarat Voina.
Principalelel marcatoare la meciul de ieri au fost Geiger (9), C. Balint (5), respectiv C. Neagu (6) și Elisei (6)
„Le doresc succes. Handbalul românesc avea nevoie de o asemenea performanță. Mai mulți oficiali ai clubului nostru o să meargă la finala de la București”, Ioan Băban, antrenor Baia Mare
Articol scris de Alin BOȚIOC
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER