300.000 de euro!

Câștigarea Ligii Campionilor ar putea consemna un nou record în
materie de prime la nivel de sport de echipă, exceptând fotbalul.
Dacă vor lua trofeul, fetele vor avea recompense fabuloase, dar
meritate, pe măsura unei asemenea performanțe.

Cu o săptămână înaintea finalei, managerul general al SC Oltchim
SA, Constantin Roibu, a convocat toată echipa la o ședință. Pe
ordinea de zi, finanțatorul campioanei stabilise și un punct care
privea direct prima pentru câștigarea Ligii Campionilor. „Am vrut
să le comunic pentru ce vor juca, dar toate fetele mi-au spus că nu
vor să le spun nimic de bani. Nu vor să afle prima nici înainte de
meciul din Danemarca, nici înainte de returul de la București. Am
stabilit suma pe care o vor încasa, dar va rămâne secretă până după
finală. Așa am convenit”, ne-a declarat Constantin Roibu.

Banii vin
din mai multe părți

Pentru calificarea în finală, jucătoarele au avut promise
recompense de 10.000 de euro. Dacă vor câștiga însă trofeul, prima
ar putea fi de câteva ori mai mare. O cotă din premiere ar putea
veni de la Primăria din Vâlcea, care în urmă cu ceva timp, e drept,
pe vremea fostului edil-șef Mircia Gutău, a vehiculat o sumă în
jurul a 12 miliarde de lei vechi, adică aproximativ 300.000 de euro
pentru toată echipa. O altă sumă ar putea veni din partea
sponsorilor, care s-au înmulțit în ultima vreme la Oltchim datorită
rezultatelor. Există informații că fiecare investitor de la Vâlcea
ar putea să premieze individual câte o fată în caz de victorie.
Prima ar putea fi întregită cu o sumă consistentă venită din partea
managerului Constantin Roibu, dar și din partea ANS-ului.

„Chimistele” au promisă și câte o vacanță de vis alături de
familie, timp de o săptămână

Victoria
Oltchimului îi poate îmbogăți pe
pariori

Viborg este marea favorită în meciul de astăzi, ce are loc
la Herning. Victoria din grupe a danezelor pe teren propriu cu
Oltchim

(33-26) a făcut ca nordicele să fie cotate cu cele mai mari
șanse de câștig. Astfel, Bwin oferă o cotă de 1.25 la victoria
Viborgului, în timp ce victoria Oltchimului i-ar putea îmbogăți pe
cei ce cred în echipa lui Radu Voina. Un succes al „alchimistelor”
ar aduce un profit de 4,5 ori mai mare decât suma investită. Un
egal este cotat cu 13.00. Și Bet 365 a cotat Viborg la 1,30.

Publicat: 08 05. 2010, 08:41
Actualizat: 08 05. 2010, 08:46