48 de ore până la debutul României la CE 2014. INTERVIU | Schimbarea de 180 de grade sesizată de Tadici și obiectivul naționalei pentru turneul final. „Suntem mai puternici decât acum doi ani”

Redactor:
Marius Hutu
48 de ore până la debutul României la CE 2014. INTERVIU | Schimbarea de 180 de grade sesizată de Tadici și obiectivul naționalei pentru turneul final.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prezența la un turneu final presupune foarte multe emoții, tensiune, nervi, mai ales în orele dinaintea debutului. Gheorghe Tadici (62 ani) are deja în spate experiența mai multor Campionate Mondiale, Europene, Jocuri Olimpice, astfel că deține toate informațiile cum să gestioneze momentele pregătitoare jocurilor. Nu se entuziasmează ușor, este greu de impresionat, precaut și ponderat în declarații. Față de alte ocazii, selecționerul pare însă mai mulțumit, acum, înaintea Campionatului European din Ungaria și Croația (7-21 decembrie). Pregătirea pe care a făcut-o în această perioadă cu echipa parcă i-a oferit o doză în plus de încredere, articulează mai apăsat anumite aspecte, chiar le și laudă pe jucătoare. „Nu am să le reproșez nimic fetelor. Au fost cu adevărat profesioniste în toată această perioadă”, susține Tadici, cu două zile înaintea primului meci de la Euro, cu Norvegia (duminică, ora 19:15). Ce l-ar mulțumi cu adevărat pe selecționer după jocurile de foc din Grupa B, cu Norvegia, Danemarca și Ucraina, dar și lucrurile pe care le-a evidențiat, citiți în interviul pe care l-a acordat pentru ProSport.

Sunt greu de gestionat zilele înaintea unui debut la un turneu final?
Nu am niciun fel de presiune. Lucrurile au fost normale de la începutul pregătirilor și până azi. Echipa este formată din două grupuri, jucătoare tinere și jucătoare cu experiență. Cele tinere își joacă șansele de a face un rezultat bun și de a intra în grupul fetelor pe care se va conta în următorii 5-6 ani. Pentru cele cu experiență va fi însă ultimul Campionat European. În mod cert vor mai avea și un Mondial, dar următorul European este în decembrie 2016, când va începe următorul ciclu olimpic, când se vor face schimbări, când va începe o nouă costrucție pentru Jocurile Olimpice din 2020.

Așadar, pentru unele jucătoare va fi o motivație în plus…
Normal, biologic, câteva fete nu vor mai avea ocazia să joace la un al Campionat European. Am avut o discuție mai lungă cu o parte din ele, toată lumea vrea să tragă în față, este o ultimă ocazie.

Cum a decurs toată perioada de pregătirea înaintea startului Campionatului European?
Fără a fi fals cu un fir de păr, nici nu e cazul să le laud, nu mă caracterizează, nu pot să le reproșez fetelor absolut nimic. Au fost cu adevărat profesioniste, jucătoarele mai tinere au fost luate cu valul de fetele cu experiență. În această două categorie o includ și pe Cristina Neagu, chiar dacă are 26 de ani. Au trecut șapte ani de la debutul ei la un turneu final (n.r. Mondialul din 2007), a făcut și un European excepțional în 2010, a jucat foarte bine și la Jocurile Olimpice din 2008. Ele sunt conștiente că au fost alese pentru a reprezenta România și mai trebuie doar să aibă un confort psihic, întrucât toată lumea își vor îndrepta acum atenția asupra lor. Cert este că fetele sunt pregătite și pot, au demonstrat acest lucru și în cele două meciuri de pregătire cu Germania, chiar dacă au fost meciuri amicale.

Simțiți că este ceva nou înaintea acestui turneu final față de Campionatele anterioare?
Este o atitudine a lor total diferită în ceea ce privește efortul depus. Față de acum doi ani, atitudinea la echipă s-a schimbat cu 180 de grade. Disponibilitatea la efort a fost liber consimțită, nu a fost neapărat impusă. Există și un motiv de concentrare sporit pentru că jucăm în prima grupă cu două forțe mondiale, Norvegia, campioana olimpică en-titre, și Danemarca, care a construit o echipă puternică în ultimii patru ani.

Iar echipa cum o evaluați?
Știm că suntem mai puternici decât acum doi ani, am ieșit și mai puternici după meciurile cu Ungaria, Rusia și Germania. Am demonstrat acest lucru și pe teren. Suntem pe un trend ascendent din punct de vedere al arsenalului fizic, tehnic, tactic și mental.

Că tot ați vorbit de factorul mental, puteți să evaluați actuala echipă în raport cu naționala din 2005, când ați urcat pe podiumul Mondial?
Este o altă structură de echipă, dacă atunci multe fete proveneau din afară, acum majoritatea sunt din campionatul intern. Sunt alte date ale campionatului, alte conduceri la cluburi. Din punct de vedere al atitudinii, nivelul este la fel. Nu știu dacă peste, dar în orice caz este cel puțină egală atitutidea de acum cu cea de atunci, când am abordat Mondialul din 2005 și chiar din 2007, când am fost la opt secunde de medalia de bronz.

Că tot suntem la capitolul comparații, lumea handbalului de afară nu prea vă bagă în seamă, nu prea oferă României multe șanse de a accede către fazele finale, la fel cum s-a întâmplat și înainte de Mondialul din 2005. Cum priviți acest lucru?
Ne avantajează situația. Oricum nu ne interesează ce spun alții și nu dau nimic pe diverse pronosticuri. Sunt mulți care nu cunosc nimic din bucătăria noastră internă. Fetele au conservat ce am făcut în ultima vreme.

Deci nu vă deranjează…
Absolut deloc, dimpotrivă ne relaxează. Privim cu detașare calculele. Echipa are o direcție foarte bună, este pe un drum solid. Și ca să fim corecți, mai trebuie să avem puțin noroc, șansă pentru a realiza ce ne-am propus.

„M-ar mulțumi șase puncte după meciurile din grupă”

Ce v-ar mulțumi după primele trei meciuri din grupă?
Să facem șase puncte, să obținem trei victorii. Dar ce vrem noi, vor și alții.

Care echipă vi se pare mai puternică în acest moment, Norvegia sau Danemarca?
Aș zice că Danemarca este ușor peste Norvegia acum. Ar avea un plus la viteza de joc și chiar la poartă.

Depinde parcursul lung al României la Euro foarte mult de primul meci cu Norvegia?
Pot să spun doar că vom juca din minutul 1 și până la sfârșitul turneului la turație maximă. În rest se numesc speculații. Toate argumentele sunt la jucătoare.

D-voastră, după atâtea turnee finale în spate, mai aveți emoții înaintea unui meci precum cel cu Norvegia?
Am, dar nu sunt încărcat. Datorită jucătoarelor sunt mult mai degajat, mai limpede decât acum doi ani. Fetele au muncit acum și dimineața, și seara, și în ziua jocurilor, așa cum s-a întâmplat în Germania. Acum doi ani dacă făceam 25 de minute de vizionare.

În final v-aș cere să identificați aspectul care v-a suprins cel mai mult în această perioadă.
Am fost surprins plăcut din toate punctele de vedere, dar în special faptul că jucătoarele tinere au fost efectiv trase de cele cu experiență. Cu siguranță, dacă starea de sănătate a fetelor va fi bună, atunci putem realiza lucruri importante la acest European.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Adevărul despre Călin Georgescu. Nimeni nu a știut până acum: M-au șocat și pe mine
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×