5 zile până la Mondial! România a pierdut cu 27-22 în fața Franței, în cel mai important test înaintea turneului final
Gheorghe Tadici are încă multe griji înaintea Campionatului Mondial din Serbia, după ce România a pierdut finala turneului din Franța cu 27-22, în fața reprezentativei țării gazde. După ce în ziua precedentă România s-a impus cu 23-18, azi, tricolorele n-au prins o zi foarte bună. Cel puțin prima repriză cu vicecampioana mondială a fost una dintre cele mai slabe din ultima vreme.
Încă de la primele atacuri, prima reprezentativă a irosit mingi în atac. În schimb, Franța a marcat de fiecare dată când a trimis mingea pe poartă și s-a desprins la 7-2 (min. 13). Altădată handbalsita numărul unu din tabăra României, Paula Ungureanu a prins una din zilele pe care și le-ar dori să le uite rapid. Fără putere, România a continuat să înacseze goluri, să se chinuie în atac, iar diferența s-a tot mărit în favoarea gazdelor, la cabine fiind un rezultat mai puțin scontat, 15-7 (!). Cristina Neagu nu a jucat nici azi foarte mult, fiind folosită de Tadici doar vreo șase minute în prima repriză, doar în atac.
După încă un debut ezitant de repriză, tricolorele au tras semnalul de alarmă și au început să reintre în meci. Nechita și Marin au înscris goluri importante când au avut ocazii, punctul forte al echipei fiind duo-ul Oana Manea – Mica Brădeanu, care a funcționat ca în vremea Oltchimului. De la 10-18, România a înscris cinci goluri consecutive și a reintrat în meci. Naționala nu a putut ține însă ritmul până la final, iar Franța s-a impus fără probleme, cu 27-22. Prima reprezentativă nu a convins la cel mai important test înainte de Mondiale, însă până la startul turneului final mai sunt câteva zile, iar lucrurile mai pot fi reparate.
UPDATE 17:32: Franța se impune cu 27-22. Marin a fost principala marcatoare a României, cu 6 goluri
UPDATE 17:27: Nu se lasă nici Marin și ajunge la rândul ei la cota „5”, Franța conduce cu 24-20 cu cinci minute înainte de final. Urmează însă o nouă cădere, Țăcălie și Marin irosesc două atacuri, iar gazdele ajung din nou la șapte goluri avans, 27-20
UPDATE 17:21: România pare că a obosit, iar Franța se desprinde din nou la șase goluri, 23-17 (min 51). Gheorghe Tadici a cerut time-out. Nechita obține un șapte metri, iar Brădeanu rămâne la 100%, 18-23. Denisa Dedu nu a mai ieșit din poartă, a ajuns la șapte intervenții. Manea reduce din diferență, 19-23.
UPDATE 17:15: Axa Manea – Brădeanu merge perfect în aceste minute. Pivotul a scos șapte metri, iar interul a fixat tabela la 16-19. Gol și Nechita (scor 17-21), care a devenit principala marcatoare din tabăra primei reprezentative, cu cinci goluri. O secondează Marin – 4 goluri.
UPDATE 17:12: Brădeanu recuperează încă o minge în apărare, iar Nechita ajunge la patru goluri după ce o învinge pe Darleaux. România s-a descătușat și reintră în meci. Deroin este eliminată, iar Brădeanu înscrie pentru 18-15 de la șapte metri. Cinci goluri consecutive marcate de tricolore.
UPDATE 17:08: Manea pare handbalista momentului, recuperează o minge în apărare, iar Marin marchează la atacul imediat următor, 12-18 (min 41). Dedu ajunge la cinci parade, iar cursa de revenire a naționalei continuă. Nechita aduce România la minus cinci, 13-18. Alain Portes cere time-out.
UPDATE 17:03:România preia inițiativa. Manea scoate un șapte metri, iar Brădeanu îl transformă, (9-16). Tot Manea reușește să înscrie, tricolorele dau semne de revenire.
UPDATE 18:59: Ciuciulete irosește primul atac al României, iar Franța se „duce” și mai departe, la 16-7. Tabăra țării noastre este în degringoladă și la începutul părții secunde, Țăcălie nu găsește spațiul porții, iar Marin greșește o pasă. Pintea întrerupe seria neagră, iar scorul este 8-16 (min. 34)
UPDATE 18:41: După primele 30 de minute, Franța conduce cu 15-7 (!). În poartă, Dedu și Ungureanu au scos doar două din cele 17 mingi. În atac, procentajele sunt la fel de slabe, nicio jucătoare neavând 100%. Marin este principala marcatoare cu trei goluri (2 din 7 m). Au mai înscris pentru România Nechita – 2 goluri, Perianu și Ardean – câte un gol. De partea cealaltă, cele mai multe reușite sunt înscrise în dreptul Alexandrei Lacrabere – 4 goluri.
UPDATE 18:37: Tricolorele nu reușesc să o învingă pe Leynaud, care a ajuns la 53% între buturi. Franța a ajunge la un incredibil 14-7. O repriză cu adevărat neagră pentru România, care ratează și de la 7 metri, prin Marin, după ce a marcat la primele două tentative.
UPDATE 18:35: România joacă în „4” după ce Perianu și Marin au văzut câte două minute de eliminare. În primele 25 de minute, naționala a adunat deja patru eliminări (!). În aceste condiții, Franța ajunge din nou la șase goluri, scor 13-7.
UPDATE 18:28: Alain Portes cere time-out în minutul 22. România a schimbat portarul, Denisa Dedu intrând în locul Paulei Ungureanu care, din păcate, nu a prins nicio minge până în acest moment
UPDATE 18:26: Marin își intră în mână și înscrie pentru a doua oară în acest meci pentru 10-5. Perianu revine în teren cu gol pentru România, diferența de scor se mai strânge, 6-10.
UPDATE 18:23: A doua eliminare în tabăra României îmn primele 17 minute. Surorile Bonaventura au trimis-o pe bancă pe Gabriela Perianu. Franța se desprinde la șase goluri, scor 10-4.
UPDATE 18:20: Naționala țării noastre continuă să irosească mingi în atac, nouă în total în 14 minute. Nechita sparge însă gheața și înscrie pentru 3-7.
UPDATE 18:16: România joacă în inferioritate numerică, Aurelia Brădeanu a fost eliminată. Franța se desprinde la 7-2 în minutul 13, motiv pentru Gheorghe Tadici să ceară time-out. lacrabere este cea mai bună marcatoare din tabăra Franței, cu trei goluri.
UPDATE 18:12: În primele opt minute, România a ratat nu mai puțin de șapte atacuri din cele nouă de care a beneficiat. Singurele acțiuni au fost fructificate de Nechita și Ardea,. Franța s-a desprins la 5-2.
UPDATE 18:05: România a avut primul atac, iar prima aruncare i-a aparținut Cristinei Neagu, care nu a reușit însă să înscrie. În apărare, Neagu a fost înlocuită de Pintea
UPDATE 18:02: A început meciul. Selecționerul Gheorghe Tadici a trimis pentru început următorul „7”: Ungureanu – Ardean, Manea, Nechita, Neagu, Brădeanu, Perianu
UPDATE 17:40: România și Franța s-au întâlnit ultima dată în urmă cu aproximativ un an și jumătate, tot în Hexagon. Cele două reprezentative au jucat în același turneu preolimpic. Franța s-a impus cu 24-19 în fața României și s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Londra. Șapte jucătoare din meciul respectiv sunt pe foaia de joc în această seară: Pașca – portar; Perianu, Nechita, Brădeanu, Ciuciulete, Manea, Ardean.
UPDATE 17:35: Meciul va fi condus de mai vechile cunoștințe ale handbalului românesc, de surorile Bonaventura. În finala mică a turneului de la Paris, Tunisia, prima adversară a României la Campionatul Mondial din Serbia, s-a impus cu 30-28 în fața Japoniei
UPDATE 17:24:
Distribuțiile celor două naționale
România: Ungureanu, Dedu, Pașca – portari; Pîrvuț, Dincă, Pintea, Nechita, Neagu, Brădeanu, Țăcălie, Perianu, Marin, Ardean, Ciuciulșete, Zamfir, Manea, Chiper
Franța: Leynaud, Darleaux – portari; Goudjo, Kanto, Cisse, Pineau, Baudouin, Zaadi, Tounkara, Leveque, Bruneau, Dembele, Deroin, Goiorani, Signate, Niombla, Lacrabere
UPDATE 21:32: Franța a învins cu 23-18 Tunisia, astfel că finala turneului de la Paris va fi între reprezentativa țării gazde și România. Meciul va avea loc duminică, de la 18:00, iar evoluția scorului poate fi urmărită pe www.prosport.ro.
Naționala feminină de handbal a câștigat în această după-amiază cu 23-18 partida amicală cu Japonia, din cadrul turneului pe care îl întreprinde la Paris (n.r. competiție pregătitoare pentru Campionatul Mondial din Serbia, 6-22 decembrie). Astfel, cu această victorie, tricolorele s-au calificat în finala de mâine, unde vor înfrunta învingătoarea dintre Franța și Tunisia, partidă programată în această seară.
România a ratat startul cu Japonia, iar după numai șase minute s-a văzut condusă cu 3-0. Tricolorele au pierdut trei mingi în atac, iar selecționerul a cerut imediat time-out pentru a opri căderea. Efectele s-au văzut imediat, când naționala a marcat de șase ori consecutiv (6-3, min. 13). Aceasta a fost și cea mai bună perioadă de joc a primei reprezentative din primele 30 de minute, care a continuat să rămână la conducere, însă a avut procentaje scăzute în atac. Cea mai constantă tricoloră a fost Paula Ungureanu, care a asigurat liniște echipei, prin cele șapte intervenții. La sfârșitul primei părți, încheiată în avantaj de România (scor 10-8), goalkeepee-ul român a fost înregistrată cu un procentaj de 47%. De altfel Paula și Valentina Ardean au fost singurele jucătoare din tabăra țării noastre care au evoluat toate cele 30 minute.
Ardean și Marin, jucătoarele reprizei secunde
Lucrurile s-au mai limpezit în atacul României după pauză, când Marin, Ardean sau Perianu au fructificat situațiile de gol. Pe fondul unui joc dominat tot mai clar, naționala s-a desprins la 16-11 (minutul 42). Dacă prima repriză i-a aparținut Paulei Ungureanu, care a reușit să „țină” de procentaj până la final, în partea a doua au ieșit la rampă Luciana Marin și Valentina Ardean care n-au ratat nicio aruncare la poartă. Diferența de pe tabelă a continuat să crească în favoarea României, care a ajuns la 21-14 (min. 51). La final, prima reprezentativă s-a impus cu 23-18, aceasta fiind și prima victorie din această toamnă-iarnă, după patru meciuri pierdute, două cu Norvegia și două cu Danemarca.
Echipa României: Ungureanu (13 intervenții, 48% procentaj) – Ardean 5, Manea 1, Nechita 2, Neagu 1, Brădeanu 1, Marin 5. Au mai intrat: Dedu (1 intervenție) – Pintea, Țăcălie, Pîrvuț, Perianu 3, Ciuciulete 2, Dincă 1, Zamfir, Chiper 2