7 milioane de lei, suplimentare de buget pentru Campionatul Mondial de Handbal tineret feminin
În şedinţa de guvern a fost aprobat proiectul de hotărâre a Guvernului privind suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului şi Sportului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.
Prin acest proiect, bugetul MTS a fost suplimentat cu suma de 7 milioane lei, bani care vor fi folosiţi în vederea organizării Campionatului Mondial de Handbal Tineret Feminin 2020. În momentul în care Ministerul Finanţelor Publice va opera modificarea asupra structurii bugetului de stat şi a bugetului MTS, MTS va vira această sumă către Federaţia Română de Handbal, conform News.ro.
Handbal, sport național – spune ministrul Ionuț Stroe
„Mă bucur că am avut înţelegere şi sprijin la premierul Ludovic Orban, care a apreciat necesitatea şi importanţa demersului pe care îl facem. Ceea ce am spus în momentul preluării guvernării, că sportul trebuie să devină o prioritate naţională, nu sunt simple vorbe. Sportul românesc are nevoie de asemenea competiţii prin care să îşi crească generaţiile de sportivi. Gândiţi-vă doar, ce oportunitate uriaşă pentru dezvoltarea handbalului juvenil feminin românesc, o reprezintă organizarea ei aici şi participarea României. Vorbim tot mai mult şi mai des de handbal ca sport naţional şi uitaţi, mai facem un pas spre promovarea acestuia, spre apropierea de publicul consumator de aceste evenimente. La fel de important, pe lângă componenta sportivă, trebuie să punctăm şi componenta de imagine, pentru că România poate fi şi mai bine percepută şi din postura de organizator de evenimente. Chiar dacă contextul bugetar este unul dificil, pentru proiecte majore, serioase, găsim resurse tot timpul. Este al doilea eveniment de maximă importanţă după Euro 2020 pe care îl organizăm la Bucureşti în vara acestui an şi pe care Guvernul României îl sprijină”, a declarat Ionuţ Stroe, ministrul tineretului şi sportului.
Campionatul Mondial de Handbal Tineret se va desfăşura în perioada 30 iunie – 15 iulie 2020, fiind principalul eveniment sportiv la această categorie de vârstă, organizat de Federaţia Internaţională de Handbal. La această competiţie vor participa 24 de echipe din 5 continente şi se va desfăşura la Bucureşti.
19 echipe deja calificate
Până acum, alături de România (ţară organizatoare), s-au calificat Ungaria, Olanda, Norvegia, Rusia, Danemarca, Spania, Franţa, Germania, Croaţia, Coreea de Sud, China, Liban, Japonia, Tunisia, Angola, Guineea, Australia şi Mexic. Ultimele echipe care vor obţine calificarea se vor afla în urma celor două turnee de la Cali (24-29 martie) şi Santiago (14-18 aprilie).
Semnarea Contractului de organizare a Campionatului Mondial de Tineret, Handbal Feminin cu Federaţia Internaţională de Handbal spre sfârşitul anului 2019 a făcut ca în bugetul Ministerului Tineretului şi Sportului să nu poată fi prevazute sume cu această destinaţie şi ţinând cont că sumele prevăzute în bugetul aprobat Ministerului Tineretului şi Sportului pentru anul 2020 sunt în totalitate angajate, singura posibilitate pentru rezolvarea acestei probleme şi a ţine turneul în România, a fost suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului şi Sportului din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziţia Guvernului şi alocarea acestei sume Federaţiei Române de Handbal.