Știința Bacău și HCM Constanța se pregătesc de cea mai importantă bătălie din acest sezon în Liga Națională, cele două combatante urmând să se înfrunte mâine de la ora 18:00 (DigiSport) într-un meci din cadrul etapei a 3-a. După ce a pierdut Supercupa României la începutul acestei luni, trupa lui Eliodor Voica și-a propus revanșa.
„La un meci cu Constanța e mai ușor să-ți motivezi jucătorii. Apărarea cred că este punctul nostru forte, pentru că pe faza de atac mai avem jucători care, cred eu, nu sunt la potențialul lor maxim. Pentru a avea un rezultat bun, Știința trebuie să marcheze aproximativ 30 de goluri. În momentul de față, dacă vrem să avem aspirații la un handbal modern, trebuie să avem în fiecare repriză 15 goluri marcate. Acesta trebuie să fie obiectivul nostru, al unei echipe care se respectă. În meciul cu HCM, consider că plecăm cu șanse egale. Meciul din Supercupă a lăsat urme care nu se șterg ușor și țin cu tot dinadinsul să demontăm acele nereușite, pentru că au fost niște momente în care noi am greșit. Nu trebuie neglijat faptul că este un alt meci. Ar trebui să fim animați de o altă ambiție, de o altă atitudine privind abordarea acestei partide”, a declarat Eliodor Voica, antrenorul formației Știința.
„Mereu am dorit să luăm locul HCM-ului”
Cristian Ghiță, interul dreapta al formației Știința Bacău, este unul dintre jucătorii care ar putea avea un rol important în această partidă. Handbalistul a declarat înaintea derby-ului: „Suntem 100% motivați. Chiar dacă nu ne-ar spune antrenorul nimic, tot am fi montați pentru meciul ăsta, pentru că mereu am dorit să luăm locul Constanței, să terminăm înaintea lor și simt că anul acesta este accesibil. A fost mai greu la meciurile amicale, legăturile încă nu le-am închegat așa cum trebuie, dar diferența se vede de la meci la meci, începem să ne simțim bine unul cu celălalt. Sperăm ca meciul acesta să arate tuturor că suntem la un nivel ridicat. În urma primelor 2 partide din campionat avem un moral bun, dar și ei vor fi montați la ora meciului. De câte ori au venit aici, le-am pus foarte mari probleme și au plecat învinși aproape de fiecare dată. Ei știu ce-i așteaptă aici. Trebuie să marcăm golurile ușoare, pentru că în Supercupă am ratat mult de la semicerc. Dacă de la început ne intră mingile în poartă, moralul portarului scade și nu mai este la fel de eficient. Avem nevoie de o apărare bună și să tranșăm fazele clare.”
Articol scris de HORIA ALEXOAE (Bacău)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER