A plecat pe 4.000 de lei și a ajuns să valoreze milioane! Cristina Neagu, cea mai bună din lume în 2010, este o jucătoare completă azi. Ce a reușit interul stânga în partida cu Danemarca este unicat în ultimii 10 ani la un Mondial

  • Cristina Neagu (27 ani) are lumea handbalului la picioare după evoluția fabuloasă din partida cu Danemarca (scor 31-30), de miercuri seara, în urma căreia România s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal feminin. E suficient să răsfoiești, la o zi distanță, doar presa din Danemarca pentru a vedea, de fapt, ce amprentă a lăsat starul naționalei, după eliminarea țării organizatoare din competiție. În urma acestei partide, Neagu a devenit favorită să fie desemnată MVPul turneului final, fiind într-o concurență cu Nora Mork (Norvegia) și probabil Nycke Groot (Olanda). 

Să înscrii 15 goluri la acest nivel, într-un meci din sferturile de finală ale unui Campionat Mondial, înseamnă să te numești Cristina Neagu. Interul stânga al României a reușit o performanță unică în ultimii 10 ani, având în vedere că nicio altă handbalistă din lume nu a marcat atât de mult într-un meci din fazele finale. Abia dacă s-a atins cota 10 goluri, această graniță fiind depășită până miercuri de Susann Muller, care marcase 12 goluri în sfertul de finală din 2013 cu Danemarca (31-30). De altfel, danezilor nu le-a rămas după partida cu România decât să o elogieze pe Cristina, în timp ce selecționerul Klavs Bruun Jorgensen să spună, cu un oftat: „Nu am putut să o oprim!”.

Călită în marile bătălii încă de la 18-19 ani

Neagu are toate șansele să fie desemnată MVP la Campionatul Mondial, dar și cea mai bună handbalistă a lumii în 2015, având în vedere că a fost decisivă și la Buducnost, la câștigarea Ligii Campionilor. Practic, nicio altă jucătoare nu a reușit să fie atât impunătoare în 2015, atât la echipa de club, cât și cu echipa națională. Cristina a mai primit un „Balon de Aur” în 2010, după Campionatul European ținut tot în Danemarca. Atunci, interul stânga parcă nu avea totuși maturitatea de azi, puterea de a se impune și de a aduna în jurul ei o echipă. Între timp a acumulat câțiva ani de experiență, chiar și în momentele în care a fost nevoită să stea departe de teren din cauza problemelor grave de sănătatea pe care le-a avut în toată această perioadă.

Talentul l-a avut însă dintotdeauna, practic s-a născut cu el, s-a născut pentru a fi handbalistă! Încă de la o vârstă fragedă, Cristina Neagu avea calitățile care o recomandau pentru a deveni cea mai bună din lume. Crescută de Maria Covaci la CSȘ 5 București, antrenoarea care de altfel i-a călăuzit mai apoi și pașii către marea performanță, către vârful piramidei, Cristina a fost vânată încă de la 16-17 ani de marile echipe din Liga Națională la vremea respectivă, Oltchim și Rulmentul.

Brașovul susținut atunci puternic de Teodor Florescu s-a mișcat mai repede și a obținut „dezlegarea” ei pentru „incredibila” sumă de 4.000 de lei! În contextul în care acum valorează milioane, Rulmentul a făcut atunci o excelentă afacere cu Neagu. Mariana Târcă nu a avut nicio reținere în 2006 și a introdus-o titulară la vârsta de 18 ani! Un an mai târziu, interul stânga era luată de Tadici în lotul României pentru CM din 2007. Poate mulți dintre voi își mai amitesc ce sfert de finală a făcut și cu Franța, la Paris, tot împotriva unei atmosfere ostile, cu 16.000 de suporteri ai gazdelor.

Neagu a fost ajutată de la bun început să crească. Ea a jucat, nu a fost ținută obsesiv pe bancă așa cum se întâmplă cu alte jucătoare de excepție ale handbalului românesc la această oră, s-a călit în marile bătălii încă de la 18-19 ani, astfel că saltul către statutul de cel mai bun jucător al lumii a fost etapizat, toate lucrurile s-au întâmplat în momentele potrivite. Talentul nu s-a irosit pe drum, ci doar șlefuit. Apoi, Cristina a fost suficient de inteligentă pentru a adăuga pe parcurs toate celelalte calități necesare pentru a deveni o handbalistă completă. A preferat să plece inclusiv afară, într-un mediu nou, unde s-a „lovit” de o altă mentalitate, aspect care a fost poate determinant. Acum, „Perla României” este și perla handbalului mondial, o jucătoare de care toți adversarii țin seama.

„Sunt ambițioasă, luptătoare, de încredere”, spunea Cristina Neagu într-un interviu acordat pentru ProSport, în urmă cu ceva timp. Toate aceste trăsături le-a pus inclusiv în slujba echipei naționale, sunt de fapt și cheile care pot desface „lacătul” norvegian, „înțepenit” de vreo 15 ani la nivel oficial. Cu Neagu și celelalte coechipiere în jurul ei, care au avut la rândul lor un rol determinant în ultimele partide, Norvegia nu mai pare chiar atât de invincibilă!

  •  „Fiecare zi e împlinită pentru mine fiindcă fac ce îmi doresc și ce îmi place”, Cristina Neagu, într-un interviu aciordat pentru ProSport

România va juca pentru calificarea în finală, vineri seara, cu începere de la ora 21:45, în compania Norvegiei. În prima semifinală se vor întâlni, de la ora 19:00, Olanda și Polonia.

 Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 17 12. 2015, 18:28
Actualizat: 17 12. 2015, 22:04