A prins „gustul” porții!** Adina poate fi arma decisivă a echipei lui Radu Voina
Adina Fiera (foto) pare a fi una dintre cele mai în formă jucătoare ale României pentru Modialul care va debuta azi. Cu un joc și o atitudine care au amintit de evoluția senzațională din finala mică a Europenelor din 2010, când România smulgea bronzul Danemarcei, Adina poate fi arma decisivă a echipei lui Radu Voina.
Adina, cu ce obiectiv debutăm la acest Mondial?
În primul rând ne dorim să facem o competiție cât mai bună, să jucăm ceea ce ne-am propus și la final să obținem și calificarea la Jocurile Olimpice și, de ce nu, să luăm și o medalie. Toată lumea care merge la Mondiale își dorește medalie, e normal să vrem și noi asta.
Care dintre cele două e mai important?
Pentru mine, ambele au aceeași însemnătate. Dacă gândim pe termen lung și căutăm o astfel de satisfacție, poate prezența la un turneu olimpic ar trebui să fie mai importantă, dar îmi place să cred că stă în puterea noastră să îndeplinim ambele obiective.
Ce îți dorești, tu, personal, pentru competiția din Brazilia?
Să îmi aduc aportul la jocul echipei, să fac meciuri bune și să înscriu cât mai multe goluri. (zâmbește)
Cum ți se pare grupa din care face parte România?
Cred că e o grupă bună. Nu mi se pare atât de ușoară cum cred mulți, mă aștept la meciuri echilibrate. Franța am văzut că este o echipă în mare formă, dar e important ca noi să ne facem jocul, să nu ne vedem câștigătoare de dinaintea vreunui meci.
Atuul nostru este unitatea grupului. Jucăm de foarte mulți ani împreună, ne cunoaștem perfect pe teren
Adina Fiera, inter România