A venit la Vâlcea să câștige Liga!** Ozel are baghetă magică

Yeliz Özel (32 ani) pare a fi jucătoarea Oltchimului predestinată să hipnotizeze formația maghiară Györ în semifinala de Champions League. Cristina Neagu este încă în recuperare, Marija Jovanovic se resimte după ultimul meci cu Buducnost, astfel că toată suflarea vâlceană așteaptă de la handbalista din Turcia să fie acel magician care scoate din joben golurile cu care să umple sacii portarilor adverși, Haraldsen și Palinger.

Cum a ajuns Özel să fie talismanul Oltchimului de care poate depinde chiar și câștigarea Ligii Campionilor în acest sezon? Lecturați povestea de mai jos:

ÎN NAȚIONALĂ‚ DUPĂ‚ UN AN DE HANDBAL. Ascensiunea jucătoarei către marea performanță a fost fulminantă. Yeliz Özel a ajuns în naționala de tineret a Turciei la 16 ani, după numai un an de practică. „Am început la 15 ani să fac handbal, sora mea a avut rolul ei, era jucătoare activă la un club din Ankara. Până atunci încercasem fotbalul, baschetul sau atletismul. Un an mai târziu am fost selecționată în naționala de tineret. Pot spune că am fost norocoasă deoarece antrenorul a văzut ceva, mi-a oferit multă încredere și s-a ocupat special de mine. Doi ani mai târziu am ajuns și în naționala mare”.

PRIMA EXPERIENȚĂ‚ MAJORĂ‚ ÎN EUROPA. Puțină lume știe că centrul de la Oltchim a avut o experiență de un sezon la formația norvegiană Byasen. „La 19 ani am făcut greșeala să semnez cu Byasen. Nu am fost pregătită pentru Europa. Totul a fost diferit față de viața din Turcia, alte mentalități. Un sezon mai târziu, când am sosit acasă, am început să mă simt diferită față de toată lumea. Transferul în Norvegia a fost un fel de șoc pentru mine. N-am mai vrut să aud de Europa pe termen scurt, ce-i drept eram și foarte tânără atunci”, povestește Özel. Trei ani mai târziu, turcoaica a plecat în Macedonia, la celebra Kometal Skopje: „Mirajul Champions League m-a atras și a trebuit să mai fac o încercare. Pentru mine era ceva deosebit să joc pentru câștigarea trofeului la 23 de ani”.

SKOPJE, CAPITALA DIN VIS. Perioada Kometal reprezintă și cea mai frumoasă perioadă din viața handbalistei, după cum a mărturisit: „Semifinala cu Hypo din anul în care am jucat finala (n.r. sezonul 2004-2005), publicul, echipa, totul a fost de vis. Am simțit că zbor la propriu pentru prima dată în viață. Cum tribuna îmi striga numele, m-am simțit o persoană specială”. Tot la Skopje a trăit și cel mai nefericit moment din handbal: „Am pierdut cu Sagunto calificarea în semifinale în ultimele două secunde. Am fost foarte dezamăgită și supărată, întrucât doream mult o nouă semifinală”.

TROFEUL DUPĂ‚ CARE RÂVNEȘTE. Yeliz Özel are o finală de Champions League disputată în tricoul lui Kometal și pierdută în 2005, cu Slagelse. Mai târziu, formația din Skopje s-a destrămat. Jucătoarea nu și-a luat însă niciodată gândul de la ziua când va câștiga trofeul, acesta fiind și motivul pentru care a venit la Oltchim. O dorință care a îndemnat-o totuși la noi sacrificii. „Îmi este foarte greu să stau departe de familie și prieteni. Până să vin la Oltchim am stat în Ankara lângă familie și amici. Acești doi ani au fost foarte grei pentru mine, având în vedere că am stat departe de cei dragi. Părinții mei sunt în vârstă și nu pot veni aici, deși mi-ar plăcea să mă viziteze. În schimb, poate vor veni surorile mele”, a concluzionat Özel.

„L-aș transfera pe Messi”

Özel nu se simte bine dacă nu joacă și pentru public, se consideră o persoană caldă, sinceră și „happy” în afara terenului. ProSport vă prezintă un altfel de interviu cu vedeta Oltchimului.

Ce știai de România înainte să vii aici?
Știam că este o țara frumoasă cu peisaj montan superb. Mai știam de Ceaușescu, Hagi și Lucescu.

Cine este idolul tău?
Este un jucător de baschet din Statele Unite pe care îl apreciez foarte mult. Mă refer la Shaquille O’Neal

Dacă ar fi să o iei de la capăt, ce ai alege?
Probabil că tot handbalul l-aș alege. Iubesc foarte mult acest sport, dar n-aș spune nu nici la baschet. Ideea este că aș practica un sport fără discuție.

Cum ar arăta o zi fericită pentru tine?
Dacă prietenii mei din Turcia ar lua avionul să vină la un meci de-al meu la Oltchim, să-mi facă o surpriză, ar fi o zi fericită.

Ce te indispune?
Urăsc lipsa de sinceritate, mă indispune total.

Ce te binedispune?
Lucrurile mărunte, neînsemnate, contează foarte mult.

A plâns des după meciuri

Ai plâns vreodată după un meci?
De foarte multe ori. De durere, de supărare, de frustrare, dar acest lucru este normal pentru o jucătoare care evoluează și cu sufletul.

Dacă ai fi președinte la Fenerbahce, Galatasaray sau Beșiktaș, ce jucător de fotbal ai aduce?
Pe Messi clar l-aș transfera, este un jucător cerebral de care orice echipă are nevoie.

Publicat: 28 03. 2012, 08:41
Actualizat: 28 03. 2012, 08:42