Abigail Vălean, handbalista – jurnalistă de la „U” Jolidon, a scris pentru ProSport: „Pas cu pas spre finala EHF”

U Jolidon e singura echipă de handbal din România rămasă în Cupele Europene. Clujencele sunt în sferturile Cupei EHF, după ce au trecut fără probleme de Ankara Cankaya  (34-22 în deplasare și 32-23 pe teren propriu) și se vor bate cu unguroaicele de la Fehervar pentru semifinale.

U Jolidon s-a calificat în sferturile Cupei EHF, după ce a obținut două victorii în fața formației Cankaya Anka Spor, din Turcia

În returul cu echipa din Turcia, la U Jolidon a evoluat și Abigail Vălean. Extrema de 19 ani este studentă în primul an la Facultatea de Jurnalism și a acceptat să scrie o altfel de cronică a ultimului meci. O cronică care prezintă trăirile și emoțiile unei jucătoare, din teren. Sunt sentimente pe care un ziarist aflat în tribune nu le poate percepe la aceeași intensitate. „Abi” povestește cum își face temele din cantonament și ar să lucreze ca jurnalistă pentru ca handbalul să fie mai bine mediatizat. Primul pas l-a făcut deja.

Cronica unei handbaliste: Pas cu pas spre finala EHF
„Emoții, dar totuși încredere. Curaj, dar totodată teamă. Reținere, dar cu siguranță determinare. Toate se băteau cap în cap, undeva înăuntrul meu, înaintea unui meci notabil pentru experiența mea ca handbalistă, și anume meciul din optimi împotriva echipei Ankara Cankaya din Turcia, din cadrul Cupei EHF.

Cu toate că am avut un oarecare avantaj datorat meciului din tur, disputat în Ankara, eu am pornit de pe picior de egalitate. Am știut că dacă fac asta, în momentul în care intru în teren, voi juca cu o și mai mare dorință, voi trata meciul cu seriozitate, și voi aborda fiecare fază ca fiind decisivă pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei EHF. Și, așa a fost. De când am pus piciorul în teren, concentrarea m-a acaparat, și plăcerea de a juca handbal mi-a dat avânt. M-am bucurat de reușitele mele, de reușitele colegelor mele, dar cele mai impresionante momente, cele mai inexplicabile sentimente le-am avut atunci când galeria, împreună cu spectatorii au început să cânte! În acele clipe, parcă mi-am reîncărcat bateriile și, simțind susținerea, am dobândit încredere și pot spune că m-au facut să fiu mândră! Mândră că fac parte din familia „U”, mândră că reprezentăm Romănia la nivel european, mândră că port culorile alb-negru.

Fluierul de final a blocat scorul la 32-23 în favoarea noastră, dar nu a reușit – și sunt convinsă că nu va reuși niciodată – să blocheze emoțiile, sentimentele și trăirile unui jucător de hanbdal.”

Articol scris de Abigail Vălean

Interviu „Pot să fac și jurnalism și handbal”

Abigail, cum e să fiți singurele reprezentante ale României în Europa?
E o mândrie. Probabil am avut și puțin noroc, dar sper ca performanța noastră să fie apreciată și nu să fim criticate că am avut noroc la tragerea la sorți și de aceea am ajuns aici. Pentru noi, cele mai tinere din echipă, n-a fost ușor nici returul din optimi, chiar dacă eram destul de sigure de calificare. Știam că vom juca mai mult și ne gândeam să nu dezamăgim pentru că putea fi singura noastră șansă.

Jucați cu Fehervar în sferturi. Cât de departe puteți ajunge în Cupa EHF?
Eu cred că putem juca finala (râde). Sunt meciuri cu care nu multe jucătoare au șansa să se întâlnească. Această calificare a fost ca un cadou pentru noi, deoarece s-a retras Oltchim, și sper să-l desfacem până la final. Ne dorim foarte mult să trecem de Fehervar. Nu mă interesează cu cine jucăm. Vreau să arăt ce pot în fiecare meci.

Cum se împacă handbalul cu facultatea de jurnalism?
Până acum foarte bine. Mi-am luat toate examenele. Am două restanțe pentru că n-am putut să mă prezint la examen sau n-am avut prezențe, dar sper să le iau și pe acestea. Îmi place la facultate. Încerc să merg cât pot de des. De multe ori chiar am trimis teme, după meciuri, de pe drum.

Jurnalismul e o pasiune?
Mi-am dat seama că am multe lucruri care mă leagă de această meserie. Am scris în revista școlii, în liceu. Am scris și pentru Centrul Olimpic Român, unde chiar am luat locul doi, la un concurs. Am și comentat un meci de handbal pentru o televiziune locala din Bistrița.

„Handbalul e prost mediatizat”
Cum ți se par publicațiile de sport?
Mi se pare că handbalul este prost mediatizat în ele. Mă sufocă fotbalul. Handbalul ar putea fi o mândrie pentru noi. Văd cu alții fac atâta tam-tam, prin alte țări, care nu au performanțele noastre în handbal.

Dacă ai fi în locul meu ce întrebare ți-ai pune ție sau unei colege?
(râde) E greu. Nu m-am gândit. Probabil aș întreba ce înseamnă U Jolidon pentru tine.

Ce înseamnă U Jolidon pentru tine?
Asta era întrebarea mea (râde). E o experiență unică să joc aici. Aici am învățat că dacă suntem unite putem câștiga cu oricine.

În viitor vrei să faci handbal sau jurnalism?
Aș încerca să le combin. Handbalul e pe primul loc, dar mi-ar plăcea să profesez și în jurnalism. Nu aș vrea să apar la televizor sau să-mi apară numele undeva. Sunt o fire creativă și mi-ar plăcea să gândesc mai mult despre cum să arate un ziar sau ceva de genul acesta.

Dacă ar fi să analizezi performanțele de anul acesta ale lui U Jolidon, ce titlu ai da?
Aici te las pe tine… Să spunem totuși:„Pas cu pas, spre finală!”

Care e povestea numelui tău? Ai un nume rar întâlnit.
Așa ales mama. Știu că e un nume din Biblie. Toți îl pronunță cu accent englezesc, dar nu e așa. Se citește cum se scrie. Psihologul din liceu mi-a spuscă am un nume la fel de special ca și mine și îmi place să cred că așa e.

Foto: Dan Tăuțan