Acolo s-a rupt tot! Unde a căzut Dinamo și a cum a ratat o calificare istorică în optimile Ligii Campionilor. „Lucrul acesta a dus la eșec”
Vasile Stîngă a identificat motivele care au stat la baza înfrângerii lui Dinamo și, implicit, la ratarea calificării în faza următoare a Ligii Campionilor la handbal masculin, în fața lui Sporting Lisabona. Fostul mare handbalist apreciază că linia de 9 metri nu a dat cel mai bun randament.
În privința plusurilor, Stîngă i-a remarcat pe portarul Saeid și pe pivotul Szas, care au ridicat jocul lui Dinamo în multe momente. „Mare păcat, am avut un portar în zi mare, Saeid, un pivot în zi mare, Szas, dar din păcate, linia de 9 metri n-a funcționat și cred că lucrul ăsta a dus la pierderea calificării. Cred că portughezii și-au învățat bine lecția, l-au anihilat pe tunisian și chiar și pe Komgorov și, neputând să dăm prea multe goluri de afară, am dat mai multe goluri de pe pivot.
Dar e păcat pentru că am avut și un arbitraj care ne-a avantajat, arbitrii au avut niște decizii în favoarea noastră. Nu îmi explic căderea din repriza a doua, am căzut și psihic, și fizic, e un lucru care trebuie analizat în cadrul echipei. Sporting e o formație care știe jocul, știe handbal, mai ales că îl au pe Rueda, cel mai bun jucător al lor. Asta nu am înțeles de la Ștefan, care e un antrenor foarte bun. A văzut că Rueda dă un gol, două, trei, trebuia să tragă un semnal de alarmă, să schimbe tactica, să-l ia om la om, să fie mai atent la el, pentru că el le făcea tot jocul. Plus că a intrat celălalt portar al lor și a avut câteva parade extraordinare„, a spus Vasile Stîngă pentru DigiSport.
După o primă repriză la superlativ, încheiată cu 15-11, Dinamo a cedat la final cu 27-26 și a ratat calificarea în optimile de finală. În tur, scorul a fost 32-31 pentru Sporting. În ciuda acestei înfrângeri, fanii echipei Dinamo au câștigat titlul de cel mai fierbinte public! Publicul dinamovist a fost aplaudat la final inclusiv de echipa portugheză.