Adevărul despre turneul preolimpic la handbal. Cristian Gațu arată spre vinovați. „Poate că e și o răzbunare”
Naționala feminină a României, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial, va juca pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio în turneul preolimpic 2, cu Danemarca, Muntenegru și Uruguay. „Federația Română de Handbal își exprimă dezamăgirea față de decizia Federației Internaționale de Handbal (IHF) privind alegerea țării care va organiza turneul de calificare la Jocurile Olimpice din 2016, grupa a II-a. FRH consideră că România avea cel mai bun dosar pentru această candidatură, îndeplinind cu prisosință toate condițiile necesare organizării unui astfel de turneu, conform regulamentelor IHF”, a fost reacția forului condul de dublul câștigător al Ligii Campionilor, Alexandru Dedu.
Decizia le-a lăsat un gust sălciu oamenilor importanți din sportul cu mingea pe semicerc. Legendarul Cristian Gațu a vorbit în cadrul emisiunii Adevărul Live despre motivele care au dus la confiscarea dreptuui de a găzdui turneul preolimpic la handbal feminin, deși conform regulamentului, România ar fi fost în pole-position. Fostul mare centru a susținut pentru Adevărul că oamenii din cele mai importante birouri din forul mondial au un caracter îndoielnic.
„Asta e o practică mai veche a Federației Internaționale, care nu comunică din timp. Orice regulament trebuie comunicat înainte de începerea competiției respective, nu după. Și cum putem protesta? Dacă aceste zvonuri se vor adeveri și vom primi înștiințarea oficială că nu vom găzdui turneul preolimpic, într-o prima fază, FRH ar trebui să se adreseze Federației Internaționale de Handbal și apoi Comitetului Olimpic Internațional”, a pretins campionul mondial. Gațu nuanțează și crede că poate fi vorba și de o atitudine rușinoasă a diriguitorilor forului mondial. „Poate că această decizie e și o răzbunare, fiindcă România a eliminat Danemarca, gazda CM 2015. Iar acum IHF a vrut, într-un fel, să răsplătească Danemarca, afectată financiar de eliminarea suferită în sferturi. Păi, atunci ar trebui să oficializeze criteriul financiar și nu mai avem ce comenta. Iar dacă nu le convine, nu mai participăm. Oricum, criteriul financiar nu mi se pare unul normal. N-are nicio legătură cu realitatea”, a mai spus Gațu la Adevărul Live.
„Nu cred că are ceva împotriva României. Are, în schimb, ceva pentru țările nordice. Suntem prea mici pentru un război așa de mare. Chiar dacă ocupăm locul 3 în lume? Da. La IHF, valoarea nu e pe performanța sportivă, ci pe forța financiară, iar Norvegia și Danemarca finanțează Federația Internațională. În ce sens? În sensul că drepturile de televizare pentru diferite competiții le cumpără, în principiu, Norvegia și Danemarca la niște prețuri pentru care televiziunile noastră nu-și permit nici măcar să deschidă ușa! Iar drepturile de televizare sunt ale Federației Internaționale”
Cristian Gațu, la Adevărul LIVE