Adrian Vasile, antrenorul echipei CSM București, s-a arătat dezamăgit după înfrângerea cu Esbjerg, dar în același timp e încrezător pentru partida din retur.
Partida dintre Esbjerg și CSM București s-a disputat duminică seară, în cadrul sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal feminin, în Danemarca, iar gazdele au învins cu scorul de 32-28. Returul se va disputa duminică, 7 mai, de la ora 17:00, în Capitală.
După această întâlnire, Adi Vasile a caracterizat partida și și-a exprimat așteptările pentru returul de la București.
„Am rămas cu un gust amar după joc, dar într-un fel putea să fie și mai rău. Sunt mândru de fete, au luptat contra unei echipe foarte bune. Știam că ne așteaptă un meci foarte dificil. A fost un meci foarte dur din punct de vedere fizic, foarte intens. Avem acum un dezavantaj de patru goluri. Cred că ambele echipe pot face mai mult, pentru că au multă calitate, dar eu cred în șansa noastră pentru meciul de acasă de săptămâna viitoare”, a spus Adrian Vasile, la conferința de presă de după meci.
Emilie Arntzen a înscris zece goluri în cadrul acestei partide și a fost cea mai bună marcatoare a celor de la CSM București. Și ea, la rândul ei, are încredere că echipa lui Adi Vasile poate scoate un rezultat bun pe teren propriu.
„Normal că acum mă simt puțin dezamăgită că am pierdut. Știu că este o echipă bună și că va fi dificil să o învingem la cinci goluri diferență, dar nu o să încetăm să credem. Așa cum a spus și Adi, cred că a fost un meci plăcut de urmărit, a fost un meci dur și așa ne place să fie. Trebuie să ne amintim că mai este un meci de jucat și cred că se poate întâmpla orice în acest meci și vom vedea duminică dacă vom fi mulțumiți sau nu”, a spus și Emilie Arntzen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER