Soarta lui Peter Kovacs este pecetluită. Cele două înfrângeri înregistrate de Oltchim în Liga Campionilor i-au fost fatale, astfel că antrenorul maghiar va fi înlocuit din funcție până la finele săptămânii.
Antrenorul Peter Kovacs și-a pus vestiarul în cap încă după primele etape de campionat, dar atmosfera s-a inflamat cu adevărat după primul eșec din Liga Campionilor, cu Randers. Clubul a decis să nu reacționeze la primul impuls și i-a mai dat o șansă antrenorului, dar cu mențiunea să câștige următoarele cinci meciuri din grupă. La numai două săptămâni, Oltchim a pierdut și la Larvik, fără a-și îmbunătăți substanțial jocul. În plus, relațiile antrenor-jucătoare au devenit tot mai tensionate, inclusiv handbaliste precum Ramona Farcău și Paula Ungureanu, recunoscute pentru faptul că sunt foarte liniștite, în conflict cu Kovacs. Astfel, conducerea s-a lămurit și a decis să facă imediat schimbarea la nivelul băncii tehnice pentru a nu periclita definitiv parcursul în Liga Campionilor, chiar și cu riscul de a plăti compensații financiare antrenorului.
Cum și-a pus Kovacs vestiarul în cap?
ProSport vă explică și motivele pentru care Peter Kovacs a ajuns în situația de a fi dat afară după nici patru luni de muncă la Oltchim. Comunicarea constituie una dintre principalele probleme în vestiar, antrenorul maghiar având dificultăți în a se face înțeles, în condițiile în care nici el, nici handbalistele nu stăpânesc la perfecție limba engleză. Astfel, Kovacs nici nu și-a putut apropia vestiarul, relațiile fiind destul de distante și de reci. Apoi, antrenamentele dure pe care le-a comandat reprezintă un alt aspect care a declanșat focul.
Kovacs: „Nu depinde de mine”
Chiar și după ce a început sezonul, Kovacs a programat câte două ședințe de pregătire pe zi, cu sală – sală de forță sau sală – stadion, motiv care a condus la saturația handbalistelor. Toate puse cap la cap au contribuit la o situație explozivă în lot, care s-a reflectat și în jocul echipei de până acum. Peter Kovacs pare resemnat cu faptul că mandatul său la Oltchim s-a sfârșit. Contactat telefonic, antrenorul maghiar a răspuns laconic în privința viitorului său la Oltchim: „Asta nu depinde de mine”.
Vlad Caba a refuzat
La un moment dat favorit să-i ia locul lui Peter Kovacs, antrenorul Vlad Caba (foto) a declinat oferta vâlcenilor în mod surprinzător.
Antrenorul care a făcut minuni în acest sezon la HC Odorhei, în Liga Națională masculină, a refuzat Oltchimul după o analiză profundă. „Sunt onorat de oferta pe care Vâlcea mi-a făcut-o. Am analizat-o, m-am consultat și cu familia, iar până la urmă răspunsul este nu. Am început la Odorhei un proiect, chiar dacă la un nivel mai mic, și nu puteam pleca oricum. Și chiar dacă Odorhei mi-ar fi găsit înlocuitor, tot nu aș fi văzut potrivit momentul să plec în mijlocul desfășurării Champions League. În cinci zile, până la meciul cu Toulon, nu puteam schimba nimic. Ar fi fost hazard, mi-aș fi încercat doar norocul. Îmi doresc altceva, ca echipa să evolueze după cum văd eu jocul”, ne-a declarat aseară Vlad Caba.
Vine ion Crăciun la Vâlcea?
Înainte de a-l demite pe Kovacs, Oltchim a întocmit o listă cu trei potențiali antrenori: Radu Voina, Vlad Caba și Ion Crăciun (foto). Cum Radu Voina este greu de înduplecat acum, fiind conectat la Europenele din decembrie, iar Caba a refuzat, atunci varianta la îndemână pentru campioana României a rămas Ion Crăciun. Antrenorul formației Tomis Constanța a reușit într-un interval relativ scurt să lege o echipă care trăgea în toate părțile, asta după ce a lăsat lucruri bune în urmă și la echipele masculine HCM Constanța, Medgidia și Minaur.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER